”Conform Planului Anual General de Activități al Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Dolj a finalizat acțiunile de inspecție și control pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale (conform PNGD) și a stării de salubrizare a localităților.
Astfel, s-a urmărit a fi respectate prevederile HG nr. 942/2017 de aprobare a Planului Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD), OuG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, Ordinului nr. 846/2019 privind desfășurarea de controale pentru identificarea depozitărilor ilegale de deșeuri la nivel național, OuG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, Legii nr. 24/2007 republicată privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor Legii nr. 54 din 19 martie 2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic si O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice – modificări, conform dispozițiilor controlului tematic transmis.
Perioada controlată a fost anul 2023-2024, fiind verificate:
• implementarea sistemelor de colectare separată de către ADI/UAT-uri, respectiv existența punctelor de colectare și dotarea corespunzătoare a acestora;
• asigurarea și respectarea programelor (graficelor) de colectare separată, cel puțin pentru deșeurile din hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale;
• atingerea nivelului de pregătire pentru reutilizare și reciclare;
• utilizarea sistemelor de colectare separată a deșeurilor de către generatori (inclusiv populație);
• transportul separat (fără a fi amestecate) al deșeurilor colectate separat de la generatori;
• îndeplinirea țintei de reducere a cantității de deșeuri municipale depozitate de către UAT-uri, pentru anul 2023;
• modalitatea de gestionare a deşeurilor periculoase generate în gospodării
• trasabilitatea deșeurilor municipale de la generator la valorificare/ eliminare.
• amplasamentele cu abandonări de deșeuri identificate în urma controalelor efectuate în anul 2023, dar și alte amplasamente noi, care au fost semnalate prin sesizări, prin apariții mass-media.
• depunerea la termen a declarațiilor privind Fondul pentru mediu.
Până la jumătatea lunii decembrie, s-au verificat toate UAT-uri, dar și Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor ECODOLJ și Consiliul Județean Dolj. Astfel, având în vedere aspectele urmărite în control, s-au aplicat 21 de sancțiuni, dintre care 13 amenzi în cuantum de 270.000 de lei și 8 avertismente.”