Mai mulți funcţionari publici din cadrul ANAF sunt suspectaţi de către procurorii DNA că ar fi protejat şi favorizat persoane fizice şi
juridice din domeniul ridesharing care eludează plata taxelor, impozitelor şi contribuţiilor la stat, transmite DNA.
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor
asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză
penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor fapte de trafic de influență și cumpărare de influență, în
perioada martie-mai 2025, de către funcționari publici cu atribuții de control din cadrul
ANAF, respectiv persoane fizice și persoane juridice care operează în transportul alternativ prin intermediul aplicațiilor de ridesharing.
Faptele de corupție investigate sunt presupus a fi comise pentru
protejarea și favorizarea unor persoane fizice și juridice care eludează plata taxelor, impozitelor și contribuțiilor
datorate bugetului statului, cu impact negativ asupra serviciilor publice și, astfel, erodarea încrederii în stat, în instituții și în administrația publică.
În cursul zilei de 22 mai 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța
competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate pe raza municipiului
București și județelor Ilfov și Giurgiu, dintre care una este sediul unei instituții publice,
restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când
împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”