Presedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunta, intr-o scrisoare catre doljeni, ”ca un președinte de dreapta, susținut de Partidul Național Liberal, este garanția că românii vor trăi mai bine, în pace și democrație, în anii următori!”

”Dragi doljeni,
Candidez la Președinția României pentru că acum aproape 40 de ani am jurat credință României, am jurat să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții și am jurat să respect legile acestei țări. Sunt legat de acest jurământ și în ziua de astăzi! Vreau o România liberă și prosperă și un stat în slujba cetățeanului !
Candidez la Președinția României pentru că sunt singurul candidat care are maturitatea, cinstea și experiența de viață necesare unui bun președinte!
Știu că țara noastră trebuie protejată atât militar, cât și social, economic și moral. Avem multe provocări în față, iar un președinte de dreapta, susținut de Partidul Național Liberal, este garanția că românii vor trăi mai bine, în pace și democrație, în anii următori!
Voi fi un președinte decent și muncitor, pentru că este mult de muncă!

Este mult de muncă pentru a-i convinge pe tineri să rămână în țară, pentru a-i aduce pe cei plecați acasă și pentru a încuraja antreprenorii să creeze oportunități pentru toți!

Trebuie să facem economia noastră mai puternică, să revitalizăm satele românești, să reformăm educația și sănătatea și să construim infrastructura de care avem atâta nevoie!
Cu mine președinte, România va rămâne respectată de aliații din NATO și UE, va asigura pacea pentru toți românii și își va crește prestigiul internațional!

De două decenii, România crește pentru că am ținut PSD departe de președinția României. Pentru încă un deceniu de libertate și prosperitate, vă cer să mă susțineți și să respingem împreună politicianismul, populismul și pesedismul!

Împreună, vreau să muncim pentru ca părinții de astăzi și de mâine să-și poată respecta un angajament tăcut, dar sfânt: să le ofere copiilor lor o viață mai bună și mai ușoară decât au avut ei.
Cu credință, dragoste pentru familie și grijă față de comunitate, România își clădește cu demnitate viitorul pe care îl merită.
Sunt mândru că m-am născut în Dolj și voi onora de fiecare dată această legătură de suflet. Cu mine la Palatul Cotroceni, oltenilor le va fi cu adevărat mai bine – acesta este angajamentul meu solemn față de voi!
Cu onoare și credință,
Nicolae Ciucă”