Un minor din Craiova a fost reţinut pentru furt dintr-o societate omercială!
În cursul zilei de ieri, 6 mai, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au reţinut, pentru
24 de ore, un adolescent în vârstă de 15 ani, din municipiul Craiova, cercetat sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în noaptea de 3 spre 4 aprilie a.c., adolescentul
ar fi pătruns, prin escaladarea gardului împrejurărilor al unui imobil din Craiova, unde
funcționează o societate comercială, de unde ar fi sustras cabluri electrice și bare metalice
din cupru, cauzând un prejudiciu de aproximativ 30.000 de lei.
Minor din Craiova, reţinut pentru furt dintr-o societate omercială
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea unui
procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, adolescentul a fost reținut
de polițiști, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat și
introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.