Accident rutier mortal în comuna Coșoveni!

La data de 13 decembrie a.c., ora 16.55, polițiștii Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în comuna Coşoveni.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, un tânăr de 19 ani, din Coșoveni, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Revoluției, din localitate, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod și ulterior ar fi accidentat un bărbat de 65 de ani, din Craiova, care s-ar fi deplasat în calitate de pieton, pe sensul opus de mers, pe care l-a proiectat într-un șanț de colectare a apelor pluviale.

Ulterior, autoturismul condus de tânăr a fost proiectat în gardul împrejmuitor al unui imobil și în branșamentul de gaze naturale.

În urma evenimentului, din nefericire, bărbatul de 65 de ani a decedat.

De asemenea, conducătorul auto a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Agent șef de poliție Mihaela Sadoveanu