Un tren a luat foc la intrarea în Oradea.

Un tren a luat foc la intrarea în Oradea.
📅 2023-12-02

La un pas de o nouă tragedie! Un incendiu violent a cuprins în această dimineaţă un tren de călători care circula în judeţul Bihor. Flăcările puternice s-au răspândit cu repeziciune, iar garnitura veche de mai bine de 80 de ani s-a făcut scrum. Focul a izbucnit în momentul în care trenul se apropia de gara Oradea. Călătorii au reuşit să iasă din tren, la timp.

În garnitura cu două vagoane se aflau 20 de persoane și angajații CFR.

Trenul Regio circula pe ruta Arad-Oradea, iar când s-a produs incidentul, mai avea patru kilometri până la destinație.

Pompierii din Oradea au reuşit să stabilească şi care a fost cauza incendiului, fiind vorba de un scurt-circuit la instlaţia electrică a automotorului. Autorităţile au identificat cu greu problema, având în vedere că din tren a rămas doar un morman de fiare carbonizate.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a venit cu o reacție după incendiul care a izbucnit vineri la un tren de călători din Bihor. El a subliniat faptul că în ultimii 25 de ani nu s-a mai cumpărat nicio garnitură de tren.

”E o problemă pe care nu o avem noi că ţară în ultimul an sau în ultimii doi ani. De peste 25 de ani în România nu s-a cumpărat nicio garnitură nouă. 161 de garnituri sunt în achiziţie, primele vor veni în această toamnă. Nu poţi să ai pretenţii de condiţii europene când timp de peste 25 de ani nu s-a cumpărat niciun tren nou.

Toate aceste achiziţii se fac în perioada următoare, urmând că derularea contractelor să se desfăşoare pentru cele 161 de trenuri noi”, a declarat Sorin Grindeanu, la Timişoara, după ce a fost întrebat cum comentează izbucnirea unui incendiu la un tren de călători din Bihor.


Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri crime tv

Asasinul în Alb din Lumea Medicală !

Cullen folosea medicamente letale, cum ar fi insulină și digoxin, pentru a-și ucide victimele, pacienți internați în spitalele în care lucra

Daniel Owen Conahan Jr : Ucigașul cu ciocanul!

Conahan a fost acuzat că a atrăgat bărbați tineri, în special homosexuali, în situații periculoase și apoi i-a torturat și ucis.

Omul crocodil: Omora femei și apoi hrănea crocodili cu cadavrele lor.

Cazul lui Ball a atras atenția autorităților când, în 1938, au fost descoperite resturi umane și fragmente de haine în stomacul a doi aligatori din proprietatea sa.

Ucigașul autostrăzilor !

Bonin a fost responsabil pentru uciderea mai multor adolescenți și tineri bărbați, majoritatea victimelor sale fiind băieți sau tineri bărbați homosexuali.

Condamnat la închisoare pe viaţă, a evadat din puşcărie după doar o săptămână.

Un deținut a evadat la doar o săptămână după ce a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crimă, în Pennsylvania

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..