Criza din IT: Care mai este valoarea adăugată pe care o companie românească o poate aduce clienților săi atât locali, cât și internaționali? - Revista COMUNIC@ŢII Mobile

Criza din IT: Care mai este valoarea adăugată pe care o companie românească o poate aduce clienților săi atât locali, câ
📅 2024-11-15

Analiză Cegeka: Pentru a depăși criza din IT, companiile trebuie să-și schimbe mentalitatea și să se îndrepte spre parteneriate strategice

Piața IT din România trece printr-o perioadă de transformare, iar modelul tradițional de outsourcing, bazat pe externalizarea resurselor umane, începe să-și arate limitele, susțin oficialii Cegeka într-o analiză de piață. Aceștia atrag atenția că în contextul economic actual, companiile IT trebuie să își regândească abordarea și să evolueze dincolo de rolul de furnizori de servicii, mai ales că din punct de vedere costuri încep să se alinieze cu țări precum Polonia, Spania, Grecia sau alte state europene.

Într-o piață atât de competitivă, se pune întrebarea care mai este valoarea adăugată pe care o companie românească o poate aduce clienților săi atât locali, cât și internaționali? Trecerea de la outsourcing la dezvoltarea de produse, consultanță și asumarea unui rol de partener strategic poate aduce o valoare semnificativă atât pentru furnizori, cât și pentru clienți.

Timp de mulți ani, modelul de tip outsourcing a fost o soluție convenabilă pentru companiile care aveau nevoie de resurse IT pe termen scurt. Acest model a generat profituri stabile pentru furnizorii de servicii, însă a adus și limite în ceea ce privește inovația și implicarea pe termen lung. În scenariul clasic de body leasing, companiile IT pun la dispoziția clienților specialiști pentru perioade determinate, însă fără a-și asuma riscuri semnificative legate de succesul sau viabilitatea proiectului. Însă această abordare a generat, în multe cazuri, proiecte cu costuri suplimentare neprevăzute, termene nerespectate și o lipsă de control asupra rezultatelor finale.

Companiile de outsourcing au acum ocazia să evolueze în parteneri strategici și proactivi pentru clienți, oferind mult mai mult decât simpla forță de muncă temporară. Modelul „fixed price”, de exemplu, implică asumarea comună a riscurilor și responsabilităților, oferind o transparență mai mare asupra costurilor și termenelor de livrare.
Din experiența noastră, am observat că modelul fixed price, pe lângă predictibilitatea costurilor și a termenelor de livrare, le permite clienților să se concentreze pe obiectivele lor strategice de business. Prin transferul responsabilităților de IT către partener, clienții își pot concentra atenția asupra creșterii veniturilor, aspectele tehnice fiind lăsate in seama specialiștilor. Acest tip de colaborare contribuie semnificativ la creșterea eficienței și la consolidarea încrederii reciproce, oferind un cadru de lucru stabil și durabil pentru ambele părți.”, explică Lucian Popovici, Engineering Director la Cegeka.

Un studiu al asociației companiilor de IT și telecomunicații din Germania arată că un procent covârșitor – de 75% din proiectele IT – nu reușesc să satisfacă așteptările de business. Deși multe proiecte pornesc de la idei promițătoare și au echipe de specialiști dedicați, acestea nu asigură automat viabilitatea ideii. Motivele eșecului sunt variate: de la lipsa de comunicare, obiective nealiniate, planificare insuficientă sau lipsa coordonării între echipe și până la o evaluare incorecta a pieței. O astfel de abordare duce adesea la risipirea resurselor de timp și bani, plus depășirea termenelor de livrare.

În concluzie, ar trebui să existe o schimbare de mentalitate la nivel de piață și, astfel, companiile de outsourcing să se orienteze și către dezvoltarea de produse și soluții inovatoare, mai ales într-o piață din ce în ce mai competitivă”, punctează Lucian Popovici.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri comunic

Serghei Bulgac, CEO Digi Communications: 2024 se conturează a fi un an transformator pentru Digi Communications. În primele nouă luni, am ajuns la 26,3 milioane de clienți. Ca referință, în Spania, segmentul mobil a crescut cu 24,2% și cel de internet fix cu 45,7%. În România, numărul de RGU a crescut cu 7,4%

Digi Communications N.V. raportează venituri consolidate de 492,5 milioane de euro pentru al treilea trimestru al anului 2024, în creștere cu 13,6% comparativ cu T3 2023. EBITDA ajustată a crescut cu 18% față de T3 2023, până la 177,3 milioane euro, iar EBITDA ajustată, excluzând impactul IFRS 16...

LooLoo Kids primește încă un „buton de diamant” din partea YouTube – acum pentru canalul său în limba spaniolă

YouTube a acordat cel de-al doilea „buton de diamant” pentru LooLoo Kids, de această dată pentru canalul său în limba spaniolă, LooLoo Kids Canciones Infantiles, care a depășit pragul de 10 milioane de abonați. LooLoo Kids a fost primul canal de YouTube din România și regiunea Europei Centrale și...

Furnizorii pot solicita, până pe 25 noiembrie, anularea unor obligații de plată datorate bugetului ANCOM

ANCOM a adoptat procedura de anulare a unor obligații de plată datorate bugetului Autorității, în vederea aplicării noilor reglementări ce vizează măsurile fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 20...

DIGI se lansează în Portugalia cu servicii pentru persoane fizice. Pachetul complet cu internet prin fibră optică de 1 Gbps, o linie mobilă cu 50 GB de date în rețelele 4G/5G și televiziune digitală costă 26 euro/lună (TVA inclus)

Din 4 noiembrie, DIGI lansează operațiunile comerciale în Portugalia cu o gamă extinsă de servicii dedicate utilizatorilor persoane fizice: internet în bandă largă prin fibră optică, voce și date mobile în rețelele 2G/4G/5G, televiziune și telefonie fixă. DIGI anunță că își propune să diversifice...

Criza din IT: Care mai este valoarea adăugată pe care o companie românească o poate aduce clienților săi atât locali, cât și internaționali?

Analiză Cegeka: Pentru a depăși criza din IT, companiile trebuie să-și schimbe mentalitatea și să se îndrepte spre parteneriate strategice Piața IT din România trece printr-o perioadă de transformare, iar modelul tradițional de outsourcing, bazat pe externalizarea resurselor umane, începe să-și a...

MCID ȘI MEAT au semnat protocolul pentru primul program de dezvoltare a dronelor 100% românești

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan și Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea au semnat protocolul de colaborare în domeniul cercetării științifice și dezvoltării tehnologice. Evenimentul a avut loc pe 5 noiembrie 2024, la sediul In...

Eaton România: Factorii politici trebuie să creeze un mediu care să încurajeze adoptarea rapidă a energiei verzi, cu investiții în modernizări ale infrastructurii, stimulente pentru generarea de energie durabilă la fața locului și politici care să faciliteze integrarea energiei regenerabile în rețea.

Dezvoltarea centrelor de date la nivel global reprezintă o oportunitate mare pentru România de a deveni un jucător cheie în regiune și un actor principal în procesul de stabilizare a rețelelor energetice și de atingere a obiectivelor de utilizare a energiei ”verzi”. Cu ajutorul soluțiilor moderne...

Emilian Bordea, noul delivery director local al SoftServe: Obiectivul meu este să poziționez România ca un hub cu expertiză avansată

SoftServe, furnizor de consultanță IT și servicii digitale, l-a numit pe Emilian Bordea în funcția de Delivery Director pentru România, pentru gestionarea operațiunilor și echipelor dedicate din centrul de dezvoltare local. Anterior, a coordonat echipe și proiecte din sectoarele automotive, life ...

Hidroelectrica: lansăm plățile cu cardul în aplicația iHidro

Facturile Hidroelectrica de energie se pot plăti online prin intermediul cardurilor bancare, anunță compania într-un comunicat de presă. Totodată, compania anunță lansarea unui nou portal de contractare online a clienților business. Partenerii Hidroelectrica pentru acest proiect sunt PayU GPO Rom...

Black Friday la Telekom, între 4-11 noiembrie, cu telefoane gratis la portare

Campania Black Friday 2024 a Telekom Romania Mobile începe pe 4 noiembrie, sub sloganul ”Mai Black Friday nu se poate” și se încheie pe 11 noiembrie 2024. În această săptămână, operatorul oferă reduceri de 100% la achiziționarea telefoanelor Redmi Note 13 Pro 5G, Honor 90 5G, Motorola Edge 50 Neo...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.