Andreea Raicu, revedere emoționantă cu fata pe care a adoptat-o când avea 6 ani. Cum arată Măriuca, acum, la 25

Andreea Raicu, revedere emoționantă cu fata pe care a adoptat-o când avea 6 ani. Cum arată Măriuca, acum, la 25
📅 2025-01-15

Andreea Raicu a avut parte de o întâlnire emoţionantă cu fata pe care a adoptat-o la o vârstă fragedă. Cele două s-au cunoscut în urmă cu 19 ani, când Măriuca avea doar 6 ani. Micuţa a cucerit-o din prima clipă pe vedetă, iar atunci aceasta a decis să aibă grijă de ea şi să o ajute să se dezvolte frumos. Acum, Măriuca este şi ea la rândul său mamă, are o fetiţă minunată pe nume Daria, iar fosta prezentatoare TV a fost extrem de fericită să le revadă.

Într-o zi de Crăciun, acum 19 ani, viaţa Mariei s-a schimbat radical. Acum este o femeie în toată firea, are grijă de familia ei, iar până la vârsta de 25 de ani a reuşit tot ce şi-a propus.

Andreea Raicu: „A fost dureros pentru amândouă să ne despărțim”

Cu trecerea timpului, legătura dintre cele două s-a sudat şi mai mult. Andreea Raicu a fost alături de Maria în cele mai grele, dar şi fericite momente din viaţa ei, iar recent s-au revăzut. De această dată a fost prezentă şi micuţa Daria.

Cele trei au mers împreună la shopping, la restaurante, au depănat amintiri și au s-au bucurat de timpul pe care l-au petrecut împreună.

„Măriuca avea doar 6 ani când am cunoscut-o. Era Crăciunul și m-am dus la un centru care avea grijă de copiii proveniți din familii defavorizate, cu daruri și multă iubire. Am petrecut câteva ore acolo și, în tot acest timp, Măriuca nu s-a dezlipit de mine. La plecare, m-a privit în ochi cu atâta speranța și m-a întrebat dacă poate să vină cu mine acasă de Crăciun. După ce am primit acceptul preotului Gabriel, care conducea centrul, am revenit în seara de Ajun și am luat-o pe micuța Maria. Mă aștepta cu bagajul făcut, aproape sigură că nu mă voi întoarce.

Cum arată Măriuca, acum, la 25

Am luat-o acasă și am petrecut două săptămâni minunate împreună. De atunci, a devenit o tradiție să o iau în weekenduri și în vacanțe. A crescut atât de frumos și a căpătat atâta încredere în ea. La 16 ani, a ales să plece din București împreună cu mama ei. Care a găsit un loc unde să stea într-un sat îndepărtat. A fost dureros pentru amândouă să ne despărțim.

După o perioadă, drumurile noastre s-au întâlnit din nou. Mama ei ne-a părăsit, iar Maria a devenit mamă la o vârstă mult prea fragedă. Dar asta nu a împiedicat-o să crească la fel de frumos și să își crească singură copilul minunat.

S-a mutat într-un oraș mai aproape de mine și astfel am putut să ne vedem mai des. Săptămâna trecută, a venit în București cu fetița ei, Daria, care acum are aceeași vârstă pe care o avea Maria când ne-am întâlnit prima oară”, a scris Andreea Raicu pe Instagram, în dreptul imaginilor cu Maria și fiica ei, Daria.

Sursă foto: social media

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri Ciao

EXCLUSIV | Ce frici și-au învins Theo Zeciu și Cesima la Power Couple: “Din cauza unui incident a devenit mult mai grea experiența”

Theo Zeciu și Cesima formează cel mai tânăr cuplu din acest sezon Power Couple. Cei doi creatori de conținut au fost atrași de format încă de la debut și și-au dorit cu ardoare să se […]

Un celebru actor de comedie a murit la vârsta de 65 de ani. Inima i-a cedat

Un celebru actor de comedie a murit la vârsta de 65 de ani. Inima i-a cedat. Tony Slattery, celebrul actor și comediant britanic, cunoscut pentru abilitatea sa de improvizație în cadrul emisiunii Whose Line Is […]

Carmen Brumă dezvăluie alimentul ideal care păcăleşte foamea: „Mănânci unul, două sau trei…”

Carmen Brumă a dezvăluit recent care este cel mai eficient aliment pentru a combate senzația de foame. Nutriţionista a testat acest aliment mai mult timp. Și a constatat că atunci când îl consuma dimineaţa nu […]

Dani Oţil, dezvăluiri neaşteptate despre primul sărut. Nu a fost vorba despre o femeie!

Dani Oţil este fără doar şi poate unul dintre cei mai carismatici prezentatori TV din România. Notorietatea i-a adus de-a lungul timpului pe langă bani şi admiraţia multor femei. Vedeta de la Antena 1 a […]

De ce a divorţat Alexandru Ciucu de prima soţie: „Ne-am hotărât să…”

Alexandru Ciucu este un nume cunoscut în showbiz-ul românesc, însă puţini sunt cei care ştiut faptul că designerul a mai fost căsătorit o dată, înainte de a o cunoaşte pe Alina Sorescu, mama fiicelor sale. Iată […]

Andreea Raicu, revedere emoționantă cu fata pe care a adoptat-o când avea 6 ani. Cum arată Măriuca, acum, la 25

Andreea Raicu a avut parte de o întâlnire emoţionantă cu fata pe care a adoptat-o la o vârstă fragedă. Cele două s-au cunoscut în urmă cu 19 ani, când Măriuca avea doar 6 ani. Micuţa […]

Adda, reacţie acidă după ce a apărut în podcastul lui Teo Trandafir. Artista a răbufnit pe internet: „Atât vreau să vă spun…”

Adda a transmis recent un mesaj pe reţelele de socializare după ce a primit mai multe comentarii negative din partea internauţilor. Artista a fost invitată recent în podcastul lui Teo Trandafir, acolo unde a făcut […]

EXCLUSIV | Ana Bodea, dezvăluiri din relația cu Valentin Butnaru: “Dacă nu m-ar fi ajutat atât de mult, nu știu cum aș fi fost”

Ana Bodea și-a asigurat continuitatea pe micul ecran încă din perioada filmărilor la serialul “Lia, soția soțului meu”. Șatena a făcut impresie bună în primul ei proiect pe micul ecran, așa că a fost chemată […]

EXCLUSIV | Andrei Stoica explică investiția zilei la Power Couple: “E un avantaj pe care trebuie să-l am”

Andrei Stoica a făcut senzație în prima ediție Power Couple din cel de-al doilea sezon al reality show-ului de la Antena 1. El și Andra au fost cuplul care a făcut cea mai mare investiție […]

EXCLUSIV | Diana Bulimar, dezvăluiri despre Power Couple: “Mai urlam, mai țipam, mai plângeam, toate stările au fost acolo!”

Diana Bulimar și logodnicul ei, Radu Dumitrache, au spus “da” provocării celui de-al doilea sezon Power Couple, emisiune care are premiera în această seară, de la 20.30, la Antena 1. Provocările au fost la tot […]

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.