Cartea analistului politic rus Aleksandr Dugin ”Fundamentele geopoliticii: viitorul geopolitic al Rusiei”, publicată în 1997, a avut o influență semnificativă asupra elitelor politicii externe din Rusia fiind, totodată, foarte bine primită în cadrul armatei și poliției. Dugin l-a creditat pe generalul Nikolai Klokotov de la Academia Statului Major General drept coautor și principala sa inspirație. Generalul colonel Leonid Ivashov, șeful Departamentului internațional al Ministerului rus al Apărării, a sprijinit redactarea cărții. Multe instituții de învățământ din Rusia au folosit cartea ca manual, inclusiv Academia Statului Major al armatei ruse.
Cartea este influnețată de doctrina Primakov, formulată în anii 1990, în care securitatea națională a Rusiei se bazează pe statutul său de superputere și, prin urmare, Rusia nu poate permite formarea unei ordini internaționale unipolare conduse de Statele Unite. Numele doctrinei provine de la Evgheni Primakov, numit ministru al Afacerilor Externe al Federației Ruse în timpul președinției lui Boris Elțin, în 1996. Primakov a condus eforturile de redirecționare a politicii externe a Rusiei departe de Occident, susținând formarea unei alianțe strategice trilaterală formată din Rusia, China și India, pentru a crea o contrabalansare la politica SUA în Eurasia.
Doctrina Primakov prezintă cinci idei cheie: în primul rând, Rusia este privită ca un actor indispensabil care urmărește o politică externă independentă; în al doilea rând, Rusia ar trebui să urmărească o lume multipolară condusă de un concern de mari puteri; în al treilea rând, Rusia ar trebui să urmărească supremația în fosta sferă de influență sovietică și ar trebui să urmărească integrarea eurasiatică; în al patrulea rând, Rusia ar trebui să se opună extinderii NATO; în al cincilea rând, Rusia ar trebui să urmărească un parteneriat cu China. Doctrina a dus la crearea unui format trilateral Rusia, India și China, care va deveni în cele din urmă BRICS.
Primakov a fost arhitectul reorientării geopolitice a Moscovei de la spațiul occidental spre spațiul eurasiatic, promovând eurasianismul ca și un concept politic. Acest concept este expus în cartea lui Dugin, ”Fundamentele politicii, viitorul geopolitc al Rusiei”, care pare să fi avut influență în politica externă a președintelui Vladimir Putin, care a dus în cele din urmă la invazia rusă în Ucraina.
Doctrina de politică externă eurasică
După accederea la putere a președintelui Vladimir Putin, sentimentele eurasianiste au crescut în societatea rusă. Într-un sondaj realizat de Centrul Levada în 2021, 64% dintre cetățenii ruși au identificat Rusia ca fiind o țară non-europeană; în timp ce doar 29% considerau Rusia ca parte a Europei.
În 2023, Rusia a adoptat o strategie de politică externă eurasiatică, anti-occidentală, într-un document intitulat „Conceptul politicii externe a Federației Ruse”, aprobat de Vladimir Putin. Documentul definește Rusia ca „o țară-civilizație unică și o vastă putere eurasiatică și euro-pacifică” a cărei deziderat este de a crea un „Mare Parteneriat Eurasiatic” prin urmărirea unor relații strânse cu China, India, țările lumii islamice, statele din America Latină și din Africa. Documentul identifică SUA și alte țări anglo-saxone drept „principalul inspirator, organizator și executant al politicii agresive anti-ruse a Occidentului colectiv” și urmărește sfârșitul dominației geopolitice a SUA. Documentul poziționează Rusia ca stat succesor al URSS și solicită răspândirea „informațiilor exacte” despre „contribuția decisivă a Uniunii Sovietice” la formarea ordinii internaționale după-Al Doilea Război Mondial și a ONU.
În ”Fundamentele politicii”, Dugin face o distincție între societățile „atlantice” și „eurasiatice”, și susține pierderea influnței SUA în Eurasia, și reconstruirea influenței Rusiei prin alianțe și anexări.
Cartea declară că „bătălia pentru stăpânirea mondială a rușilor” nu s-a încheiat și Rusia rămâne „zona de desfășurare a unei noi revoluții antiburgheze, antiamericane”. Imperiul Eurasiatic va fi construit „pe principiul fundamental al inamicului comun: respingerea atlantismului, controlul strategic al SUA și refuzul de a permite valorilor liberale să ne domine.” Cartea nu exclude posibilitatea ca Rusia să se alăture și/sau chiar să susțină instrumental UE și NATO, într-un mod pragmatic, împotriva „americanismului” geopolitic. Cu excepția Ucrainei și a Georgiei, operațiunile militare joacă un rol relativ minor, mai imortante fiind operațiunile activității de informații militare definite ca „operații militare speciale”. Cartea susține un program sofisticat de subversiune, destabilizare și dezinformare condus de serviciile speciale ruse asistate de avantajul utilizării gazului, petrolului și resurselor naturale ale Rusiei pentru a influența politica altor state. Cartea afirmă că „sarcina maximă [a viitorului] este „finlandizarea” întregii Europe”.
Din conținutul cărții ”Fundamentele geopoliticii: viitorul geopolitic al Rusiei”:
În Europa:
Germaniei ar trebui să i se ofere dominația politică de facto asupra majorității statelor catolice și protestante situate în Europa Centrală și de Est. Oblastul Kaliningrad ar putea fi restituit Germaniei. Cartea folosește termenul „axa Moscova-Berlin”.
Franța ar trebui încurajată să formeze un bloc cu Germania, deoarece ambii au o „tradiție fermă anti-atlantică.
Regatul Unit, descris doar ca o „bază plutitoare extrateritorială a SUA”, ar trebui să fie separat de Europa.
Finlanda ar trebui să fie absorbită de Rusia. Finlanda de Sud va fi combinată cu Republica Karelia, iar nordul Finlandei va fi „donat Regiunii Murmansk”.
Estonia ar trebui să fie acordată sferei de influență a Germaniei.
Letonia și Lituania ar trebui să primească un „statut special” în sfera eurasia-rusă, deși mai târziu Dugin scrie că ar trebui integrate în Rusia, mai degrabă decât să obțină independența națională.
Belarus și Moldova urmează să devină parte a Rusiei, nu independente.
Poloniei ar trebui să i se acorde un „statut special” în sfera eurasiatică. Aceasta poate implica împărțirea Poloniei între sferele de influență germană și rusă.
Referitor la statele din regiunea balcanică, Alexandr Dugin, arată un respect deosebit pentru religia creștin-ortodoxă, făcând referire la integrarea din punct de vedere cultural a României, Macedoniei de Nord, Serbiei, „Bosnia sârbă” și a Greciei – „Estul colectivist creștin ortodox” – care se vor uni cu „Moscova a treia Roma” și vor respinge „Occidentul rațional-individualist”.
Ucraina (cu excepția Ucrainei de Vest) ar trebui să fie anexată de Rusia pentru că „Ucraina ca stat nu are nicio semnificație geopolitică, nici importanță culturală specială sau semnificație universală, nici unicitate geografică, nici exclusivitate etnică, anumite ambiții teritoriale reprezintă un pericol enorm pentru toată Eurasia și, fără a rezolva problema ucraineană, este în general lipsit de sens să vorbim despre politică continentală”. Ucraina nu ar trebui să aibă voie să rămână independentă, decât dacă este cordon sanitair, ceea ce ar fi inadmisibil conform standardelor politice occidentale. După cum s-a menționat, Ucrainei de Vest (Volynia, Galiția și Transcarpatia), având în vedere populația sa majoritară catolică, i se va permite să formeze o federație independentă a Ucrainei de Vest, dar nu ar trebui să fie sub controlul atlantist.
În Orientul Mijlociu și Asia Centrală:
Cartea subliniază „alianța continentală ruso-islamică” care stă „la baza strategiei anti-atlantice”. Alianța se bazează pe „caracterul tradițional al culturii ruse și islamice”.
Iranul este un aliat cheie, Dugin folosește termenul „axa Moscova-Teheran”.
Armenia are un rol special: va servi drept „bază strategică” și este necesară crearea „axei [subsidiare] Moscova-Erevan-Teheran”. Armenii „sunt un popor arian… [precum] iranienii și kurzii”.
Azerbaidjanul ar putea fi „divizat” sau dat Iranului.
Georgia ar trebui să fie dezmembrată. Abhazia și „Osetia Unită” (care include Osetia de Sud a Georgiei și Republica Osetia de Nord) vor fi încorporate în Rusia. Politicile independente ale Georgiei sunt inacceptabile.
Rusia trebuie să creeze „șocuri geopolitice” în Turcia. Acestea pot fi realizate prin angajarea kurzilor, armenilor și a altor minorități (cum ar fi grecii) pentru a ataca regimurile aflate la conducere.
Manualul privește Caucazul ca pe un teritoriu rusesc, incluzând „țărmurile de est și nord ale Mării Caspice (teritoriile Kazahstanului și Turkmenistanului)” și Asia Centrală (menționând Kazahstan, Uzbekistan, Kârgâzstan și Tadjikistan).
În Asia de Est și de Sud-Est:
Rusia ar trebui să ofere Chinei ajutor „în direcția sudică – Indochina (cu excepția Vietnamului), Filipine, Indonezia, Australia”.
Mongolia ar trebui să fie absorbită în Eurasia-Rusia.
În SUA și Canada:
Rusia ar trebui să-și folosească serviciile speciale de la granițele SUA și ale Canadei pentru a alimenta instabilitatea și separatismul împotriva hegemoniei occidentale globaliste neoliberale, cum ar fi provocarea „rasiștilor afro-americani” pentru a crea reacții puternice împotriva stării politice putrede. Rusia ar trebui să „introducă dezordinea geopolitică în activitatea internă americană, încurajând toate tipurile de separatism și conflicte etnice, sociale și rasiale, susținând activ toate mișcările dizidente – grupuri extremiste, rasiste și sectare, destabilizand astfel procesele politice interne din SUA și simultan să susțină tendințele izolaționiste în politica americană”.
America de Sud și America Centrală: Proiectul eurasiatic ar putea fi extins în America de Sud și America Centrală
Foreign Policy a descris cartea drept „una dintre cele mai curioase, impresionante și terifiante cărți apărute în Rusia post-sovietică” și „mai sobră decât cărțile anterioare publicate de Dugin, mai bine argumentată”. În 2022, Foreign Policy a mai menționat: „Recentea invazie a Ucrainei este o continuare a strategiei promovate de Alexandr Dugin pentru slăbirea ordinii liberale internaționale.”