După un început care lăsa impresia că va conduce jocul lejer, 3-0 în minutul 3, Star Mioveni a pierdut inițiativa fiind egalată la 6 în minutul 9. Totuși, până în minutul 15, Drăgoescu de trei ori, Avram și Niță au pus o diferență de patru goluri (12-8) și părea că o să fie bine, din nou.
Din păcate, au urmat cele mai slabe 15 minute din istoria echipei, care a reușit să marcheze o singură dată până la finalul reprizei. Unirea Dobroești a marcat de cinci ori și a câștigat repriza, scor 12-13.
SPAȚIU PUBLICITAR
După pauză, cele două echipe au mers cap la cap, iar în minutul 47 Star a preluat din nou inițiativa și, chiar dacă a avut două eliminări cu cartonașe roșii, la Avram și Caralicea, a reușit să se impună în final, la două goluri, scor 31-29.
Așadar, Star Mioveni elimină Unirea Dobroești și are șansa să întâlnească în turul II al Cupei României echipe de top din handbalul românesc.
Jocul cu răsturnări de situație și emoții a ținut în priză publicul prezent la Sala Sporturilor Mioveni, care s-a învrednicit să încurajeze echipa, mai ales în repriza secundă.
Galeria Puriilor Veseli a fost la datorie, chiar dacă în efectiv restrâns și a asigurat generos cu încurajări fundalul sonor al Sălii Sporturilor.
CS Star Mioveni începe miercuri și meciurile din Divizia A. Va juca, tot la Sala Sporturilor Mioveni, cu CSU Cluj Napoca, echipa clasată pe locul 3, cu 21 de puncte. Star Mioveni este clasată pe locul 7, cu 13 puncte.
CSM Unirea Slobozia, CSM Roman, CS Star Mioveni, CS Județean Prahova și CSM Iași 2020, alături de Corona Brașov (care merge mai departe datorită desființării echipei Gloria Buzău), se alătură SCM Universitatea Craiova, Minaur Baia Mare, HC Zalău și pe CSU Știința București în turul următor al Cupei României.
Rezultate
CS Star Mioveni:
Elena Marica-Bercu, Ioana-Noemi Dumitrașcu – Elena Bianca Drăgoescu (9), Anne Marie Viorica Gheorghe (6), Maria Alexia Caralicea (6), Geniana Elena Nițu (3), Maria-Victoria Fliu (2), Ioana Niță (1), Ioana Ștefania Vlad (1), Elena Alexandra Rachina (1), Mădălina-Ceandani-Ragea Pal (1), Alexia Maria Oprescu, Raisa Andreea Oprescu. Antrenor: Diana Maria Constantinescu.
ACS Unirea Dobroești:
Andreea Denisa Ștefan, Andreea Georgiana Niculae – Ștefania-Alexandra-Beatrice Bragadireanu (10), Maria Gherghiceanu (10), Ana Maria Roșu (3), Ionela Valentina Ionescu (2), Analisa Ioniță (2), Beatrice-Andreea-Mariana Giboi (1), Ramona Valentina Apușcăroae (1), Alexandra Simona Dumitru, Claudia Mihaela Șerban, Georgiana Adriana Tănase, Daria Alexandra Dragomir, Andreea Șindrilaru, Mariana Nicoleta Lixandru, Elizabeth Ogawa. Antrenor: Daniela Strat.
Arbitri: Mihai Lucian Ionescu Dj / George Alin Dumitru Dj