Mioveni: Venerabilul general, Constantin Năstase, a decedat la vârsta de 108 ani

Mioveni: Venerabilul general, Constantin Năstase, a decedat la vârsta de 108 ani
📅 2023-12-02

La vârsta de 108 ani, Generalul Constantin I. Năstase a părăsit această lume cu o poveste de viață de-a dreptul impresionantă.

Generalul Constantin I. Năstase s-a născut pe 3 iunie 1915 în Mioveni (Argeș). S-a stins din viață luni dimineața, pe 30 octombrie 2023

Adevărat erou al celui de-Al Doilea Război Mondial, a luptat în teatrul de război estic în perioada 1941-1944. A fost martor și participant la evenimente istorice de o importanță covârșitoare, inclusiv bătălia pentru Odessa și încercuirea de la Cotul Donului.
Anul acesta a fost avansat la gradul de General-Maior (cu două stele), devenind astfel cel mai vârstnic general al Armatei Române și din lume.
După încheierea războiului, Generalul Năstase și-a dedicat viața educației, devenind profesor de matematică și fizică, lăsând o amprentă puternică asupra generațiilor de elevi pe care le-a format.
Printre realizările sale notabile se numără și înființarea ”Colecției Etnografice Profesori C-tin Năstase”, cu peste 1800 de exponate, aducând o contribuție semnificativă în promovarea culturii și istoriei locale.
„Am mulțumirea sufletească că mi-am făcut datoria față de neamul meu, cu prisosință, atât în plan profesional, cât și cultural. Urmașii mei au, la rândul lor, datoria de a păstra cu sfințenie, respect și responsabilitate această moștenire, pentru generațiile viitoare“, spunea, în urmă cu câțiva ani, bătrânul general Constantin I. Năstase.
Dumnezeu să-l ierte!
Video – Constantin C Năstase
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri bitpress

Atmosferă românească de 1 decembrie, la benzinăria Petrom Podul Viilor din Pitești

”De-ai fi tu salcie la mal, M-aș face râu la umbra ta!..” celebra melodie a Mihaelei Mihai a fost una dintre multele…

Școala ”Ion Minulescu” Pitești – Copiii au pregătit un eveniment special de Ziua României

În curtea Școlii Gimnaziale ” Ion Minulescu”, Pitești, un cântec patriotic a răsunat ca o simfonie a inimilor noastre. O micuță elevă,…

Primarul Piteștiului a anulat bucuria copiilor? Ora paradei, modificată dar… neanunțată!

Tot mai mulți piteșteni se declară dezamăgiți pe rețelele de socializare că nu au putut participa la parada de 1 Decembrie întrucât…

Iluminatul festiv se aprinde la Mioveni pe 5 decembrie

Ca în fiecare an, în Ajun de Sf. Nicolae, marți, 5 decembrie, la ora 18.00, locuitorii oraşului Mioveni sunt așteptați în Centrul…

Trezoreria se împrumută, leul încheie luna pe depreciere

Situația gravă în care se află bugetul României, care necesită majorarea volumului împrumuturilor făcute atât pe piața locală cât și externă, a…

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..