Din septembrie, școlile vor avea sală de detenție pentru elevii care deranjează cursurile

Din septembrie, școlile vor avea sală de detenție pentru elevii care deranjează cursurile
📅 2025-01-15

Noul Statut al Elevului a fost publicat în Monitorul Oficial. Prin ordinul Ministrului Educației nr. 5707 din 1 august 2024 se aduc mai multe noutăți pentru elevi, începând cu anul școlar 2024-2025.

Cea mai controversată prevedere este introducerea oficială a sălilor de detenție în școlile din România, prin noul Statut al Elevului ce va intra în vigoare din septembrie 2024. Fiecare școală este obligată să organizeze spațiul și procedura de supraveghere a elevilor ce deranjează orele.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a precizat pe o pagină de socializare că „posibilitatea ca un profesor să decidă ca un elev să desfășoare activități în alt spațiu din școală, dacă deranjează ora, este o opțiune, nu este o obligație”.

Telefoanele mobile vor fi interzise în timpul orelor „cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic” – una dintre prevederile din noul Statut al Elevului.

Conform Ministerului Educației, nerespectarea interdicției cu privire la telefoane ”poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ, în vederea restituirii lui la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă, în mod obligatoriu, către părinți sau elevii majori, după caz, conform regulamentului intern al unității de învățământ”,

Sancțiunile din anul școlar 2024-2025

Nota la purtare va scădea cu un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate pe an, în loc de 40 de absențe, cum propusese Ministerul Educației în proiectul de statut.

Decizia de a păstra pragul actual de scădere a punctului la purtare, de 20 de absențe nemotivate, vine după o serie de avertizări publice ale profesorilor, directorilor, elevilor și părinților.

Începând cu școlar 2024-2025, elevii vor putea fi sancționați cu retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor, după cum prevede noul Statut al Elevului.

Tot din toamnă, elevii vor putea fi sancționați cu suspendarea pe o durată limitată de timp, conform legii. Potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, suspendarea elevului se poate realiza pentru o durată de maximum 5 zile lucrătoare. Un elev nu poate fi suspendat pe durata unui an școlar pentru mai mult de 15 zile lucrătoare.

sursa foto Pexels

Descarcare statutul elevului

statutul-elevului-2024

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri bitpress

Ilie Dobre vine la Pitești, invitat la prezentarea a două volume dedicate fenomenului radio ”Fotbal minut cu minut”!

Un eveniment cultural cu parfumul pasiunii pentru sport se va derula la Pitești. Biblioteca Județeană Argeș, în parteneriat cu Editura Cuantic și…

Echipa de fotbal U12 a Școlii George Topîrceanu s-a calificat la faza județeană a Olimpiadei Sportului Școlar!

Astăzi, s-a desfășurat la Sala Sporturilor Mioveni , etapa locală din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina fotbal. Echipe de fotbal…

Consilier nou în Consiliul Local Pitești! Natalia Dumitrache a fost validată

Senatorul liberal Mihai Coteț a predat ștafeta în Consiliul Local Pitești colegei sale Natalia Dumitrache. Natalia este moldoveancă de peste Prut, adoptată…

Senatorul Mihai Coteț: ,,România poate fi cucerită fără a fi tras un singur glonț!”

Apelul Partidului Național Liberal face un apel către partidele politice și societatea civilă în privința mesajelor antieuropene, anticonstituționale și antinaționale care au…

Elevii școlilor din Mioveni se întrec luni la fotbal, în Sala Sporturilor Mioveni!

Sala Sporturilor Mioveni va găzdui pe parcursul zilei de luni, 13 ianuarie, echipe de elevi ai școlilor din Mioveni, care se vor…

Star Mioveni se califică, cu emoții, în turul II al Cupei României la handbal feminin

La primul lor joc în Cupa României, tinerele handbaliste ale Mioveniului au avut mult de furcă cu echivalenta din cealaltă serie a…

CS Star Mioveni debutează, la Sala Sporturilor Mioveni, în Cupa României la handbal feminin!

După o pauză competițională, CS Star Mioveni își face debutul, duminică 12 ianuarie, în Cupa României la handbal feminin, direct în Turul…

Ce se ascunde in spatele incidentelor de plata ale unei firme?

Un nou an, un nou inceput, nu-i asa? Ocazia perfecta pentru a-ti pune ordine in ganduri, idei si strategii. Fa un scurt…

Neurodiversitatea: ce este și cum influențează înțelegerea creierului uman

Fiecare creier este unic, iar diferențele neurologice, cum ar fi autismul, ADHD-ul, dislexia sau alte condiții, sunt considerate forme naturale de diversitate…

31-31! România câștigă repriza secundă cu Serbia și termină meciul la egalitate

Astăzi a fost o zi plină cu handbal la Sala Sporturilor Mioveni. De la ora 10:00, 45 tineri arbitri din toată țara…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.