Vara 2025 se anunță a fi una marcată de transformări interioare profunde, relații puse la încercare și decizii care pot schimba complet direcția vieții.
Terapeutul și consilierul spiritual Andrei Diaconu avertizează asupra unui val energetic intens, care ne afectează direct claritatea mentală și echilibrul emoțional. „Nu mai vezi clar lucrurile, poţi ajunge să iei nişte decizii complet greşite în momente de nervi. [...] trebuie să o curăţăm. Una dintre cele mai simple metode ar fi să folosim salvia şi Palo Santo. Le aprindem şi ne dăm în jurul capului cu aceste instrumente de fumigaţie, punând intenţia de curăţare şi tămâie, întotdeauna. Mai sunt şi uleiurile esenţiale şi menta, dată pe la tâmple şi la ceafă. […] Ne putem crea şi meditaţii, poţi să pui o piramidă de lumină galbenă deasupra capului, imaginându-ţi cum îţi protejează câmpurile şi purifică gândurile negative. O altă metodă, mult mai practică, iei o foaie de hârtie şi un pix şi scrii lucrurile negative pe care le ai în minte, cu scopul de a le elibera. Apoi, trebuie să arzi foaia de hârtie.”, a declarat Andrei Diaconu.
Vara aceasta va testa în special relațiile personale. Andrei Diaconu avertizează că multe conexiuni vor trece prin crize majore: „Ca o relaţie să funcţioneze în această perioadă, este nevoie de o comunicare foarte profundă şi reală. Vom fi tentaţi să fugim, să credem că nu ne mai regăsim. Când apar aceste gânduri, este esenţial să ne liniştim şi să ne întrebăm sincer dacă acele emoţii ne aparţin cu adevărat sau sunt preluate din exterior, prin câmpul energetic.”, a mai apus terapeutul.
Declarațiile sale vin ca un ghid util pentru oricine dorește să traverseze această perioadă cu mai multă conștiență, protecție mentală și echilibru sufletesc.