O intervenție a poliției într-o cafenea din Onești s-a transformat într-o confruntare violentă. O polițistă a ajuns la spital după ce a fost lovită cu pumnul în față, iar un coleg a fost mușcat de mână de către un bărbat agresiv.
O polițistă a ajuns la spital după ce a fost lovită cu pumnul în față FOTO: Arhivă
Incidentul a avut loc pe 17 mai, într-o cafenea de pe strada Slănicului din Onești, județul Bacău. Poliția municipiului a fost alertată după ce clienții au semnalat comportamentul agresiv al unui bărbat care îi teroriza pe cei din local.
La fața locului a intervenit un echipaj de la Biroul de Ordine Publică Onești, format dintr-un polițist și o polițistă. Agresorul, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Târgu Ocna, a fost identificat rapid de către forțele de ordine. Potrivit polițiștilor, acesta avea un comportament violent și a opus rezistență în momentul în care au încercat să îl imobilizeze.
În timpul intervenției, bărbatul a reacționat violent. Polițista a fost lovită cu pumnul în zona feței, iar colegul său a fost mușcat de mână. În urma atacului, polițista a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale, scrie Observator.
Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore și dus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău. Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești a deschis un dosar penal pe numele bărbatului, acesta fiind cercetat pentru ultraj.
Ulterior, pe 18 mai, instanța a decis ca bărbatul să fie plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Ancheta este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.