Ajutor nesperat pentru elevi și studenți. Cei care învață în străinătate vor beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la stat

Ajutor nesperat pentru elevi și studenți. Cei care învață în străinătate vor beneficia de asigurare medicală fără plata
📅 2024-11-17

Este oficial! Elevii, studenţii şi studenții doctoranzi care urmează cursurile școlilor și universităților din străinătate vor beneficia de asigurare de sănătate fără plata contribuțiilor. Proiectul de lege, iniţiat de un grup de parlamentari PNL și adoptat de Senat în aprilie anul trecut, a primit în sfârșit votul Camerei Deputaților. 

Studenții români din străinătate vor fi asigurați medical în România. Sursa foto: arhivă

Hotărârea îi vizează și pe absolvenţii facultăţilor de Medicină, Stomatologie și Farmacie care vor beneficia de asigurare medicală fără plata contribuţiei la sănătate încă şase luni de la absolvirea facultăţii. Motivul?  Aceștia termină cursurile în vară, însă examenul de licență se suține abia în septembrie. Mai mult, absolvenţii facultăţilor de medicină generală nu au drept de liberă practică decât după susținerea examenului de rezidenţiat, care are loc în noiembrie. Apoi, în ideea în care au trecut examenul, procesul de repartiţie mai durează o perioadă.

„Printr-o interpretare eronată a legii, Casele de Asigurări de Sănătate nu le mai recunosc studenților dreptul la asigurare de sănătate fără plata contribuţiei odată ce aceştia împlinesc vârsta de 18 ani, problematica fiind semnalată de o serie de elevi români care învaţă în străinătate, dar care şi-au păstrat domiciliul în România. Prin introducerea unei astfel de prevederi în lege, activităţile instanţelor de judecată nu vor mai fi grevate de dosarele înaintate de elevii şi studenţii nedreptăţiţi. Până în prezent, deciziile instanţelor de judecată au fost în favoarea acestor elevi şi studenţi care li s-au adresat pentru a putea beneficia de dreptul la asigurare de sănătate”, se arată în raportul Comisiei de sănătate pentru propunerea legislativă înaintată în primăvara anului trecut. 

Prevederea se aplică inclusiv în cazul tinerilor între 18 și 26  26 de ani, ucenici care învață într-o instituţie de învăţământ liceal sau şcoală profesională acreditată în altă ţară.

Mai exact, conform textelor adoptate, vor beneficia de asigurare de sănătate, fără plata contribuţiei:

Expert: „Statul român le oferă tinerilor un ajutor nesperat”

Alexandra Bădescu, director general Integrare Edu, unul dintre cei mai importanți consultanți educaționali din România pentru studii în străinătate, a precizat pentru „Adevărul” că, de-a lungul timpului, au existat foarte multe petiții din partea studenților care, odată reveniți în țară, nu erau asigurați în sistemul de sănătate. Cei care se întorceau din diverse motive în țară, erau nevoiți, de multe ori, să-și plătească serviciile medicale din propriul buzunar. Motiv pentru care au început să curgă plângerile. Evident, această reglementare nouă le va reduce  semnificativ costurile pe care trebuie să le suporte în cazul în care se confruntă cu o problemă de sănătate. „Consilierea pe care le-o oferim tinerilor dornici să studieze în afară atinge inclusiv această problemă a asigurării medicale pe care trebuie să și-o plătească în țara unde doresc să învețe. Le spunem că pe lângă taxa de școlarizare ei trebuie să aibă resurse financiare să-și achite cazarea, masa, transportul dar și asigurarea medicală”, a precizat specialista. „De asemenea, le explicăm faptul că, odată plecați din România, ei nu mai beneficiază de asigurare medicală de sănătate. Acum va trebui să-i punem la curent cu marae noutate, Tinerii trebuie să cunoască toate implicațiile deciziei pe care o iau”, a precizat experta. 

Alexandra Bădescu este de părere că noua lege îi va degreva pe tineri de foarte multe cheltuieli. „Decizia este una foarte bună, îi ajută realmente pe acești copii. Deși poate părea ceva mărunt pentru noi, pentru ei contează enorm. Statul le oferă, în sfârșit, o mână de ajutor. Îi mai degrevează de cheltuieli atât pe ei, cât și pe părinții lor”. 

O povară grea se ridică de pe umerii părinților 

Directoarea se referă la faptul că părinții multor studenți plecați în străinătate aleg să plătească la bugetul de stat asigurările sociale de sănătate în numele copiilor pentru ca aceștia din urmă să fie în continuare acoperiți când sosesc în țară. Alți părinți, care nu vor să plătească la bugetul de stat, aleg asigurările private de sănătate. „Dar asta nu este o soluție pentru toată lumea. Sunt oameni care nu-și pot permite un astfel de lux”, continuă Alexandra Bădescu. O altă opțiune, mai spune experta, este asigurarea de studiu. „Sunt copii care merg în afară și nu vor să plătească asigurare acolo. Iau anumite asigurări din România. Se numesc asigurări de studiu. Dar acestea funcționează exact ca o asigurare de călătorie, ca și cum pleci ca turist într-o țară străină, sunt doar pentru urgențe”, consideră specialista. 

Alexandra Bădescu este de părere că propunerea legislativă, care a primit 244 voturi pentru şi unul contra, ar putea să-i determine pe studenți să privească, poate, cu alți ochi sistemul românesc și România. „Când pleci în străinătate prieten cu statul, poate te gândești mai serios și decizi să te întorci înapoi și să pui în aplicare ce ai învățat în școlile din afară. Pentru că sunt foarte mulți copii responsabili, care se gândesc că trebuie să vină înapoi acasă și să ajute comunitatea din care au plecat”. 

Cum ar urma să decurgă lucrurile pentru ei după ce legea va fi pusă în aplicare? Studenții români care vor avea probleme medicale mai serioase și pe care nu și le vor putea rezolva în țara în care studiază vor primi ajutor din partea statului român. Se vor întoarce în țară și își vor putea trata afecțiunile gratuit, în baza unei asigurări de sănătate fără plata contribuțiilor. „Asigurările medicale pe care le achită în străinătate sunt pentru urgențe medicale. Problemele mai grave vor fi rezolvate în țară”.  

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri adevarul

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.