Ofensiva rusă pune la grea încercare Ucraina pe toate liniile frontului. Perspectivele Kievului de a ieși din impas

Ofensiva rusă pune la grea încercare Ucraina pe toate liniile frontului. Perspectivele Kievului de a ieși din impas
📅 2024-11-17

Rusia pare să fie în avantaj în prima linie, făcând progrese în puncte-cheie de-a lungul liniei frontului din estul și sud-estul Ucrainei, în timp ce dezlănțuie valuri de teroare aeriană împotriva orașelor ucrainene, se arată într-o analiză CNN.

Soldați ucraineni pe frontul de est FOTO EPA-EFE

Concomitent,  Moscova se pregătește să lanseze o contraofensivă în regiunea sudică Kursk, acolo unde Kievul a repurtat singurul succes militar din acest an. Moscova a desfășurat aproape 50.000 de soldați la Kursk, spune președintele ucrainean Volodimir Zelenski, număr care a fost sporit de trupele nord-coreene sosite recent.

„Rușii au inițiativa pe toate (liniile frontului) în acest moment, au exploatat cu succes câștigurile tactice și consolidează aceste câștiguri tactice”, a declarat George Barros de la Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) pentru CNN.

Barros, coordonatorul analizei în materie de Rusia și informații geospațiale la centrul de monitorizare a conflictelor a explicat că avantajul Rusiei pe câmpul de luptă face imposibilă pregătirea Ucrainei pentru o posibilă contraofensivă.

„Rușii sunt cei care acționează și îi silesc pe ucraineni să răspundă. Nu este un lucru bun, pentru că pierzi războaie fiind mereu în defensivă. ... Ești pus la colț și trebuie să alegi dintr-o paletă de opțiuni proaste”, a adăugat Barros.

Situație dificilă pentru ucraineni la Kupiansk

Situația este dificilă mai ales în jurul orașului Kupiansk, orașul-cheie din nord-est ce riscă să cadă din nou în mâinile Rusiei, după ce a fost eliberat de ucraineni în septembrie 2022, după mai bine de șase luni de ocupație rusească.

Kupiansk se află la intersecția a două drumuri majore de aprovizionare și a râului Oskil, care formează un element defensiv major în zonă. Cucerirea Kupianskului ar facilita înaintarea Rusiei în regiunea Harkov, sporit totodată presiunea asupra Harkovului, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, care a fost bombardat aproape zilnic cu drone și rachete rusești.

Agenția rusă de știri de stat Tass a transmis vineri că trupele ruse au intrat la periferia orașului. Totuși, oficialii ucraineni au insistat că Kupiansk a rămas sub controlul deplin al forțelor lor.

În același timp, Ucraina se străduiește să rețină avansul rusesc mai la sud, în jurul orașului Kurahove, încercuit din trei părți de luni de zile.

La începutul acestei săptămâni, Zelenski a descris situația din jurul orașului Kurahove „cea mai dificilă zonă” a liniei frontului. Dar, în vreme ce Rusia pare gata să preia controlul asupra orașului în următoarele zile sau săptămâni, Barros a declarat că aceasta ar putea să nu fie o pierdere semnificativă din punct de vedere strategic pentru Kiev, întrucât nu ar avea un impact semnificativ asupra capacității sale de a apăra regiunea extinsă. Ucraina a dus o luptă acerbă în zonă în ultimele luni, deși a pierdut oarecare teren.

Kurahove se află la aproximativ 40 de kilometri sud de Pokrovsk, un centru logistic cheie care a fost în vizorul Rusiei vreme de mai multe luni și a cărui cădere, la finele verii, părea aproape certă.

Până la urmă, forțele Kievului au reușit - pentru moment - să respingă avansurile Rusiei acolo, forțând Moscova să își revizuiască planurile.

Barros a subliniat că situația de la Pokrovsk este doar un exemplu al eșecului Rusiei de a-și atinge propriile obiective.

„Ei acționau pentru a cuceri Pokrovsk în această toamnă, dar au abandonat acest obiectiv operațional și au început de fapt să atace într-o direcție diferită”, a explicat el..

„Nu este vorba doar de eșecul rușilor. De fapt, face parte dintr-o apărare ucraineană foarte solidă”, a adăugat el.

De la cucerirea Avdiivka, la începutul anului 2024, Rusia a reușit să avanseze doar cu 30 până la 40 de kilometri pe teritoriul Ucrainei, un avans destul de modest ținând cont de costurile uriașe pentru armata rusă.

Potrivit evaluării ISW a dovezilor vizuale de pe câmpul de luptă, Moscova a pierdut în regiunea Pokrovsk, doar în ultimul an, echipamente mecanizate de aproximativ cinci divizii, adică sute de tancuri și transportoare de personal.

„Să pierzi cinci divizii de tancuri și alte vehicule de transport de trupe pe parcursul unui an ca să avansezi doar aproximativ 40 de kilometri..., aceasta este de fapt o performanță cu adevărat groaznică”, a subliniat expertul.

Cât timp mai poate fi susținut un război de uzură?

De la începutul invaziei la scară largă și în ciuda asistenței din partea aliaților săi, Ucraina a fost întotdeauna în dezavantaj în ceea ce privește echipamentele și forța de luptă. Rusia are mai multe arme, mai multe muniții și mai mulți oameni.

Strategia președintelui rus Vladimir Putin pare să fie în continuare aceea de a măcina încet Ucraina, depășind-o ca număr de arme și cheltuieli și încercând să-i epuizeze pe aliații occidentali ai acestei țări. Însă mai mulți analiști au afirmat că Putin are o fereastră limitată de oportunitate pentru a atinge acest obiectiv, având în vedere pierderile uluitoare suferite de Rusia în schimbul celor mai mărunte progrese.

Presiunea asupra economiei Rusiei este în mod cert în creștere. Rusia și-a majorat masiv cheltuielile militare în ultimii doi ani, iar economia sa dă acum semne de suprasolicitare: inflația este ridicată, iar companiile se confruntă cu lipsa forței de muncă. Încercând să controleze situația, Banca Centrală a Rusiei a majorat ratele dobânzilor la 21% în octombrie, cele mai ridicate din ultimele decenii.

Iar Rusia suferă pierderi semnificative și în termeni de soldați, în timp ce recrutarea de noi trupe este deja o problemă - ultima dată când armata rusă a introdus o mobilizare parțială, sute de mii de oameni au fugit din țară.

Afluxul recent de trupe nord-coreene în Rusia va fi de ajutor o vreme, în schimb pierderile materiale nu pot fi înlocuite prea ușor.

„Între economie, deficitul de oameni și pierderea grămezii de vehicule de care rușii au nevoie pentru stilul lor actual de război, vorbim de resurse strategice care vor pune probleme serioase Kremlinului dacă ritmul actual se menține anul viitor”, a declarat Barros.

Dacă Ucraina poate profita de aceste probleme, asta va depinde în principal de dorința aliaților săi de a continua să o sprijine - iar revenirea fostului președinte Donald Trump la Casa Albă pune cu siguranță un mare semn de întrebare asupra acestui aspect. Zelenski a declarat săptămâna aceasta că războiul se va încheia „mai repede” odată cu revenirea lui Trump la președinție.

„Dacă coaliția internațională occidentală, inclusiv Statele Unite, continuă să-i sprijine pe ucraineni în următoarele 12, 16 sau 18 luni, vor exista oportunități de a perturba realmente modul în care rușii au reușit să alimenteze acest război. (Ei) pot decide dacă rușii câștigă sau pierd”, a conchis analistul privind evoluția situației în perioada următoare.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri adevarul

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.