Desemnat de FRF drept cel mai bun fotbalist român din istorie, Gică Hagi, 60 de ani, care recent a primit de la interimarul Ilie Bolojan cea mai importantă distincție a statului român - Steaua României, nu este și preferatul noului președinte al României, Nicușor Dan, 55 de ani.
Nicușor Dan, pe scările Primăriei Capitalei
Fostul primar al Capitalei, ales președinte al țării de către 6.168.642 de români, a fost pus să aleagă cel mai mare fotbalist român din istorie. Și nu l-a indicat pe primul loc pe „Rege”.
Prezent acum câteva luni în studioul postului Antena 1, cel care a candidat ca independent la funcția supremă în stat a răspuns fără echivoc: „Din istorie? Fără discuție, Nicolae Dobrin”!
„Prințul din Trivale”, căruia regimul comunist nu i-a permis să se transfere la echipa spaniolă Real Madrid - acolo unde Gică Hagi a ajuns în 1990, a rămas în legendă cu polemica legată de nefolosirea sa de către selecționerul Angelo Niculescu la Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia 1970.
S-au vehiculat mai multe variante: căldura, opoziția făcută de grupul Dinamo (în frunte cu liderii Lucescu și Dinu), precum și o partidă de poker la care genialul fotbalist le-ar fi luat banii unor colegi.
Nicușor Dan a urmărit toate partidele României de la Campionatul European din 2024, unde tricolorii au pătruns în optimile de finală: „Din echipa de acum îmi place Nicolae Stanciu, pentru că e liderul echipei. Este o persoană care reușește să închege o echipă în jurul lui”, consemnează portalul iamsport.