Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani, în Statele Unite ale Americii. Bela și Marta Karolyi au făcut istorie în gimnastica internațională, însă povestea lor ca antrenori a început în anii ‘60, în Valea Jiului.
Bela Karoly, pe coperta cărții „Fără teamă”. Sursa: Amazon.com
Bela Karolyi (1942 - 2024) și soția lui s-au cunoscut în primul an de facultate, la Institutul de Educație Fizică și Sport din București și au rămas nedespărțiți. În adolescență Bela practicase atletismul și fusese campion național la box, iar cea care avea să îi devină soție, în 1963, fusese gimnastă.
Valea Jiului, locul unde Bela Karolyi și-a început cariera
După absolvirea institutului, cei doi au fost repartizați ca profesori, în orașele învecinate Vulcan și Lupeni din Hunedoara. A fost și alegerea lor, relata antrenorul, în volumul autobiografic „Fără teamă: puterea, pasiunea şi politica unei vieţi în gimnastică” (1994), pentru că voiau să rămână împreună.
„Poziţiile erau în cea mai săracă zonă a României. Şcolile noastre nu ar fi avut bani pentru echipamente, iar salariile noastre ar fi fost mici. M-am întors către Marta şi am întrebat-o dacă ar lua în considerare cele două oraşe miniere. „Vom fi aproape unul de celălalt?” - m-a întrebat. I-am spus că vom fi foarte aproape. „Atunci, să le luăm, Bela” - mi-a răspuns”, relata antrenorul, în volumul autobiografic.
Mutați în Valea Jiului, cei doi profesori de educație fizică au locuit la Vulcan, unde primul liceu fusese inaugurat în 1962.
„Copiii din toate oraşele din jur au venit la Vulcan pentru a urma liceul. Erau copii destul de sălbatici - copii cu puţină educaţie care fuseseră nedisciplinaţi încă din anii lor elementari. Era înspăimântător să stau în faţa lor şi să-i îndrum. Dar am făcut-o. Le-am oferit disciplină şi provocări şi ei au răspuns”, scria Karolyi.
La Vulcan, cei doi antrenori au înființat prima echipă de gimnastică, pe care au adus-o în 1964, în finala campionatului național al copiilor. Performanțele obținute au fost cu atât mai valoroase, cu cât în orașul minier nu erau săli de sport, iar părinții copiilor nu înțelegeau nevoia acestora de gimnastică și nu își permiteau să le asigure echipamentele pentru pregătire.
„A fost o revoluţie pentru Vulcan. Nu a existat niciodată nicio activitate de gimnastică organizată în acel oraş. În prima zi de antrenament i-am pus pe copii să-şi scoată pantalonii şi cămăşile pentru a nu le strica hainele. Copiii aceia aveau o singură pereche de şosete, pantaloni, lenjerie, cămăşi, pantofi şi aşa mai departe. Nu aveam haine de sală pentru a le oferi copiilor, dar aveau nevoie de o anumită libertate de mişcare pentru cursuri şi nu voiam ca nimeni să-şi despartă pantalonii şi să intre în necazuri. Copiii au început să exerseze în lenjeria intimă”, îşi amintea antrenorul.
Viața de miner în anii '60
Unii părinţi s-au revoltat, auzind de metodele folosite de antrenor. Cei care veneau din orașe mari erau detestați, însă antrenorul cunoștea psihologia localnicilor.
„Unii bătrâni din Vulcan şi-au amintit de bunicul meu care trăise aici şi, destul de curând, toată lumea a ştiut că nu sunt un tânăr cu capul umflat dintr-un oraş mare, care venise să-i deranjeze pe localnicii din Vulcan şi pe copiii lor. Am fost acceptat ca localnic, ca un bărbat care crescuse într-un oraş ca al lor şi alesese să vină acasă să dea ceva înapoi oamenilor”, relata Bela Karolyi.
Despre mineri, antrenorul relata că duceau o viaţă foarte tristă şi dificilă. Îşi petreceau cea mai mare parte a existenţei lor sub pământ. În fiecare dimineaţă se confruntau cu faptul că s-ar putea să nu iasă niciodată din mină în viaţă, pentru că accidentele se întâmplau tot timpul.
„De îndată ce ieşeau, mergeau la o berărie şi beau până cădeau la pământ. Apoi, soţia şi copiii veneau la bar cu o roabă şi îşi cărau bărbaţii acasă. În acest timp, le verificau buzunarele pentru a găsi orice bani rămaşi. Minerii cărbunelui nu ştiau prea multe despre copiii lor. Dacă ai fi întrebat un miner câţi copii are, el ţi-ar fi spus să o întrebi pe soţia lui”, scria fostul antrenor emerit.
Copiii crescuți într-un asemenea mediu erau dificil de motivat. Totuși Bela Karolyi a reușit să găsească modul prin care să le hrănească pofta de succes.
„O parte din motivele pentru care copiii mei au excelat a fost că erau frustraţi şi furioşi. - Sunt un copil sărac - s-au gândit cu toţii - dar pot demonstra că sunt demn, la naiba, nu contează de unde am venit, pot câştiga". Minerii au făcut toate strângerile de fonduri pentru călătoriile noastre. Au fost atât de mândri de copiii lor - au trăit realizările lor”, relata antrenorul.
Luna de miere în orașul cărbunelui
Bela și Marta s-au căsătorit în toamna anului în 1963, într-o zi în care, relata, acesta, nu și-au permis să își ia liber de la cursuri.
„Marta şi cu mine ne-am căsătorit în 28 noiembrie 1963. Eu am venit prin ploaia măruntă din Vulcan, iar Marta a venit, prin ploaia măruntă din Lupeni, în biroul primarului care se afla între cele două mici oraşe. Am avut parte de o ceremonie scurtă, ea a spus "Da", eu am spus "Da" şi am fost declaraţi soţ şi soţie. Ne-am sărutat şi apoi ne-am întors fiecare la cursurile pe care le ţineau după-amiaza. Ne-am petrecut luna de miere într-un mic apartament pe care îl închiriasem în Lupeni. Eram incredibil de fericiţi. Eram îndrăgostiţi, eram împreună şi eram implicaţi amândoi în oraşe care aveau nevoie disperată de noi”, povestea Bela Karoly.
În 1966, cei doi soți se aflau la conducerea secției feminine de gimnastică a Școlii din Petroșani, unde au rămas până în 1968. Performanțele obținute cu sportivii din Valea Jiului i-au adus la Onești, unde în 1969 a fost înființat primul liceu cu program special de gimnastică, iar cei doi antrenori își puteau selecta sportivele din întreaga țară.
După anii petrecuţi în Valea Jiului, a urmat ascensiunea în cariera soţilor Karolyi. Au devenit antrenorii gimnastei Nadia Comăneci şi ai lotului naţional de gimnastică al României în epoca sa de glorie. La începutul anilor ´80, soţii Karolyi au rămas în Statele Unite ale Americii, unde au cunoscut consacrarea şi ca antrenori ai lotului de gimnastică feminină al SUA.