Klaus Meine, solistul trupei Scorpions: „Muzica rock este coloana sonoră a vieților noastre“

Chiar și după 60 de ani de la înființarea formației, membrii trupei Scorpions rămân uniți de dragostea pentru muzică, având concerte în toate colțurile lumii. Iar Klaus Meine, legendarul solist al trupei Scorpions, a acordat un interviu exclusiv și emoționat pentru ”Weekend Adevărul”.

La 76 de ani, Klaus Meine are aceeași pasiune și aceeaşi dăruire pentru muzică și pentru fani ca și la începuturile carierei – este, probabil, unul dintre secretele longevității în muzica rock. Anul acesta, Scorpions va aniversa 60 de ani de carieră la vârf, fiind una dintre cele mai longevive trupe active de pe glob din toate timpurile. Cei cinci componenți ai trupei Scorpions vor sărbători cu zeci de concerte în America de Nord, America de Sud și Europa.

Au trecut cinci ani de când Klaus Meine mi-a acordat un interviu pentru „Weekend Adevărul“ și am redescoperit același interlocutor cald, deschis, natural, fără nimic fals. Un star normal și empatic, ce a rămas mereu cu picioarele pe pământ, pe care faima nu l-a schimbat vreodată. Acum, la 60 de ani de la fondarea trupei, renumitul solist povestește despre începuturile Scorpions și își aduce aminte momentele care i-au ținut pe toți fideli muzicii rock, indiferent de stilurile muzicale în vogă. De asemenea, la 35 de ani de la primul an de democrație al Europei de Est, Klaus Meine vorbește despre balada-imn „Wind of Change“ și despre cum un german a văzut fanii muzicii rock de dincolo de Cortina de Est. De asemenea, în contextul politico-social actual al Europei, artistul punctează importanța democrației și a unei Europe unite.

„Weekend Adevărul“: În 1969 erați deja solistul unei formații. Cum ați ajuns să vă alăturați trupei Scorpions, înființată deja de patru ani?

Klaus Meine: Prima mea trupă se numea Mushrooms și aveam concerte în cluburi din zona Hanovra, orașul nostru natal. Și Scorpions avea concerte în cluburi în aceeași perioadă. Ne uitam unii la alții, urmăream cum cântă cealaltă trupă, iar uneori ne intersectam și cântam în cadrul acelorași concerte. Când m-am alăturat trupei Scorpions, împreună cu Michael Schenker, fratele lui Rudolf, era ajunul Anului Nou, iar amândoi cântam într-o trupă numită Copernicus. Rudolf l-a rugat pe fratele său mai mic să se alăture trupei, iar cum Scorpions nu avea un solist atunci, m-au întrebat pe mine dacă vreau să mă alătur – a fost o decizie ce mi-a schimbat viața și cariera. Pe atunci, Scorpions era deja o trupă cu multe concerte la activ, chiar aveau și un manager – era ceva la care visam toți pe atunci, să cântăm la nivel profesionist. Am simțit că eram gata să trecem la nivelul următor, să compunem propria noastră muzică – până atunci făceam coveruri după Led Zeppelin și Taste. Michael Schenker avea 16 ani pe atunci și era deja un chitarist foarte talentat și creativ. Am crescut împreună și am căpătat tot mai multă experiență cântând în fiecare weekend.

„Under the Same Sun“

Cum se vede viața unei trupe rock care împlinește în acest an 60 de ani de existență?

E uimitor când mă gândesc la începuturi. A fost o călătorie impresionantă de-a lungul anilor. Viața este minunată când ai șansa de a-ți trăi visul, de a susține concerte pe tot globul și de a primi atât de multe reacții pozitive și emoții de la fani. Sunt foarte recunoscător. Habar n-aveam în 1969 că va fi o dăruire pe viață cu Scorpions. Anul viitor, când vom sărbători 60 de ani de Scorpions, vom avea un concert special pe stadionul din Hanovra. Îi invităm pe fanii noștri din toată lumea să vină în Germania și să sărbătorească, alături de noi, acest moment foarte special pentru Scorpions.

Sunteți activi și în 2025, după 60 de ani de carieră. Unde este ingredientul special al longevității impresionante a trupei Scorpions – în versuri, în muzică? În dragostea pentru muzică?

Secretul longevității Scorpions e în dragostea și pasiunea pentru muzică și în chimia din trupă ce ne-a ținut împreună și ne ține împreună de atâția ani. Încă ne bucurăm să mergem în concerte în atâtea locuri. Povestea Scorpions e și o poveste a prieteniei între noi. E uimitor când mă gândesc că vom sărbători 60 de ani de Scorpions, sunt atât de puține trupe care au ajuns la atâția ani de carieră, precum noi și The Rolling Stones. Sunt recunoscător că sunt parte din această poveste și din această călătorie extraordinară.

„Still Loving You“

Cât de important a fost să rămâneți mereu sincer cu dumneavoastră înșivă în atâtea decenii la vârf pe scena mondială a muzicii?

A fost extrem de important. Am trecut prin urcușuri și coborâșuri în această lungă carieră. Îmi amintesc că în anii 1990, când muzica alternativă a apărut, iar Kurt Cobain era în mare vogă, rockul clasic a avut o perioadă de scădere. Au fost perioade când era dificil să supraviețuiești ca trupă, dar am găsit mereu puterea de a merge mai departe, de a face colaborări speciale, precum cea cu Filarmonica din Berlin sau să facem concerte MTV Unplugged, am avut constant provocări noi care ne-au plăcut. E un ADN anume în muzica Scorpions și în scrierea cântecelor noastre. Rudolf Schenker e partenerul meu la compoziție: el scrie muzica pentru vocea mea, iar eu scriu versurile pentru chitara lui. Și după atâția ani încă găsim provocări, încă venim cu idei foarte bune. Și suntem foarte încântați. „Rock Believer“, cel mai recent album, a fost compus în timpul pandemiei, la Hanovra, și este unul dintre cele mai bune. Pasiunea pentru ceea ce facem nu s-a pierdut deloc.

Revista „Rolling Stone“ a spus despre Scorpions că sunteți „eroii heavy metalului“. Cum ați descrie dumneavoastră Scorpions?

Suntem mai mult ca o gașcă, un grup de prieteni foarte buni. Suntem oameni. Suntem muzicieni. Suntem artiști și ne bucurăm de ceea ce facem chiar și după aproape 60 de ani. Este un sentiment minunat să fii solistul unei trupe unde ai șansa de a-ți compune propria muzică pentru a-ți exprima sentimentele și a le împărtăși cu lumea întreagă. Nu știm cât timp va mai dura această călătorie, dar acum pot spune că viața e minunată și de-abia așteptăm să concertăm din nou în 2025, începând cu luna februarie, când vom avea o nouă rezidență la Las Vegas, iar apoi vom merge în Mexico City, după care în America de Sud și Europa.

Care a fost cel mai emoționant moment de glorie din cariera dumneavoastră de până acum?

Poate când „Wind of Change“ a fost pe primul loc în topuri în Germania, ca și albumul „Crazy World“. Cred că au fost multe momente de glorie, și mă refer aici și la concertele susținute în atâtea locuri de pe Planetă. Au fost multe momente de neuitat, fie că a fost vorba de U.S. Festival din San Bernardino, California, în mai 1983, în faţa a sute de mii de fani, de prima ediţie a celui mai mare concert rock din istorie, Rock in Rio ’85, sau de Moscow Music Festival. Au fost concerte extraordinare în anii 1980. Dar pentru noi e minunat de fiecare dată când suntem pe scenă, indiferent că avem 100.000 de fani sau o mie de fani.

„No One Like You“

În ultimele decenii, mulți oameni au spus că rockul e pe moarte pentru că au apărut multe alte genuri muzicale. Însă rockul nu a murit și are în continuare pe glob sute de milioane de fani. Ce îl face nemuritor?

Am crescut cu trupe mari, de la Beatles la The Rolling Stones, care încă sunt activi, și sunt atâtea voci uriașe ce ne-au inspirat și, iată, încă suntem aici, cântăm, concertăm după atâția ani. Muzica e cea care face diferența, cu toate aceste genuri diferite. Întotdeauna apar o nouă generație și un alt stil muzical popular, dar se pare că fiecare generație descoperă rockul clasic, uneori prin părinții lor sau frații ori surorile mai mari. Da, rockul încă e acolo, și se pare că este nemuritor și îți produce emoții. Muzica face diferența. Poți face hip-hop și e cool să vorbești cel mai repede pe scenă, să fii cel mai rapid rapper, de exemplu. Dar e o cu totul altă poveste când există un vocalist, un chitarist, un baterist mare și ajungi la inimile oamenilor, iar cântecele pe care le compui și muzica ta înseamnă atât de mult pentru ei, când cresc, când se întâlnesc pentru prima oară cu prima prietenă, când se căsătoresc sau când trec prin perioade dificile de separare și ascultă „Still Loving You“ și se împacă. Și la bine și la greu, muzica rock este coloana sonoră a vieților noastre. Muzica rock aduce oameni din diferite țări împreună. Limbajul iubirii și al muzicii rock ne aduc împreună, în loc să ne luptăm, să avem conflicte. Și cântăm împreună.

Credeți în rock în aceeași măsură în care credeți în dragoste?

Într-un fel, da. Pentru că muzica rock a fost un pas atât de important pe care l-am făcut în viețile noastre în anii 1970. Să fii muzician și să concertezi în toată lumea, să ai suișuri și coborâșuri, te învață multe despre viață, ne-a învățat multe inclusiv despre alte culturi. Am iubit mereu ceea ce fac, iar muzica a făcut o diferență atât de mare în viața mea. Sper că am schimbat și viețile altor oameni cu muzica noastră. Să fii îndrăgostit, să găsești persoana alături de care să îți petreci întreaga viață e ceva foarte profund și prețios. Este minunat când îți găsești sufletul pereche și să știi că va fi alături de tine și la bine și la greu. Noi, la Scorpions, alături de echipa noastră, suntem o familie pentru totdeauna. Dar când ajungi acasă, la propria familie, după luni întregi de turnee, și îți petreci timpul cu cei dragi, este sentimentul suprem. Cred că rockul și dragostea nu pot funcționa separat. E important să ai o balanță bună în viață, iar eu încerc mereu să fac asta.

Ne vor ține în viață dragostea și rockul?

Da. Cel puțin în cazul nostru, al trupei Scorpions, dragostea și rockul ne țin în viață, suntem încă activi, deși am îmbătrânit, dar ne simțim inimile tinere. Iar asta se datorează muzicii și iubirii pe care o simțim de fiecare dată când urcăm pe scenă. Dăm totul la fiecare concert, toată energia noastră, iar reacția publicului este copleșitoare. Reacțiile fanilor ne fac să mergem mai departe. Aici aș vrea să fac o mențiune specială pentru fanii atât de calzi din România, cărora aș vrea să le mulțumesc din inimă pentru toată susținerea și pentru dragostea pe care ne-au arătat-o de-a lungul anilor. Este ceva ce nu putem uita vreodată.

„Wind of Change“, minunata și atât de iubita baladă pe care ați compus-o, a devenit un imn al sfârșitului Războiului Rece și al căderii Cortinei de Fier. Cât de emoționant a fost să vedeți abolirea comunismului în decembrie 1989, cu „Wind of Change“ ca imn?

Klaus Meine: Am trăit în acele vremuri de mari schimbări la finalul anilor ’80, am fost prima trupă rock din Vest care a cântat în Uniunea Sovietică, la Leningrad (n.e. – revenit la denumirea originară, de Sankt Petersburg, în 1991), în 1988, și apoi la Moscova, în 1989. Am fost generația postbelică ce a crescut într-o Germanie divizată, într-o țară unde atâția ani a fost Zidul Berlinului. Dar să mergem să concertăm în URSS, la sfârșitul anilor 1980, când eram deja o trupă foarte populară în lumea occidentală, a fost ceva foarte special și, de asemenea, foarte emoționant. Iar în „Wind of Change“ am încercat să îmi exprim sentimentele privind schimbările pe care le-am văzut în 1988, la Leningrad, și apoi, peste un an, cântând în fața a 100.000 de fani, pe stadionul „Lenin“ din Moscova (n.e. – astăzi, sub denumirea de Lujniki, dobândită în 1992). Ne-am simțit ca și cum eram cu toții frați, după toți acei ani ai Războiului Rece. Acesta a fost mesajul cântecului: să creștem împreună după toți acei ani în care am fost inamici, să putem fi prieteni. Fereastra păcii a fost deschisă pentru că, la Kremlin, a existat un om, Mihail Gorbaciov, care a făcut toate acestea posibile. Apoi, în noiembrie 1989, a căzut și Zidul Berlinului. Schimbarea era în aer și totul era pregătit pentru o lume mai bună, pentru o lume liberă. A fost atunci o perioadă minunată cu un viitor foarte promițător și liniștit.

Charismaticul tovarăș Gorbaciov

Care au fost cele mai impresionante reacții ale fanilor după ce ați lansat „Wind of change“?

La sfârșitul fiecărei zile sunt doar un compozitor și un muzician, nu sunt un politician. Iar Scorpions nu a făcut vreodată politică, ci suntem o trupă ghidată și motivată de muzica rock, de iubire și pace. „Wind of Change“ a tot crescut, a fost ca un copil pentru mine, și l-am lăsat să plece pentru că a devenit parte a istoriei. Iar impactul și emoțiile trezite la nivel global de acest cântec mi-au depășit orice imaginație, orice așteptare legată de ce poate însemna un cântec pentru atât de mulți oameni. Chiar și după 35 de ani, cântecul a ajuns la peste un miliard de afișări pe YouTube, ceea ce arată că „Wind of Change“ e încă relevant după toți acești ani și reflectă ce am trăit în trecut, cu atât de multă speranță pentru o lume mai bună. Din februarie 2022, de când Rusia a invadat Ucraina, știm că e o lume diferită pentru toți, iar vântul cald al prieteniei s-a transformat într-o furtună rece. Sperăm din suflet că va veni o vreme când toate acestea se vor termina și vom reîncepe să fim prieteni și să fim împreună într-un viitor al păcii.

„Wind of Change“ este unul dintre cel mai bine vândute single-uri din istorie și este singura baladă rock ce a fost cântată în fața lui Mihail Gorbaciov. Ce ați vorbit cu fostul lider sovietic când l-ați întâlnit?

Stând lângă el la Kremlin, ca cetățeni germani, i-am spus că, în 1960, Nikita Hrușciov s-a enervat atât de tare în timpul unei ședințe a ONU încât a bătut cu pantoful în masă și am fost cu toții șocați, ne gândeam la un nou război. Iar Gorbaciov ne-a spus: „Când Hrușciov a dat cu pantoful în masă, era rock and roll, nu?“ (râde). Gorbaciov avea mult simț al umorului și era un om foarte carismatic. Mă bucur că am avut șansa de a îl cunoaște. Am cântat la Royal Albert Hall la Londra când Gorbaciov a împlinit 80 de ani, iar în 2019 l-am reîntâlnit când am cântat ultima oară la Moscova. Ne-am revăzut la fundația care îi poartă numele, era deja foarte bolnav, dar avea un tonus bun. A fost ca și cum ne-am fi revăzut cu un vechi prieten.

Melodia care construiește poduri între oameni

Când ați auzit prima oară de România? Înainte sau după căderea lui Ceaușescu în decembrie 1989?

Spre finalul lui 1989 am aflat că se producea o mare schimbare în România, erau multe știri despre România la televiziunile din Germania, la fel ca despre căderea Zidului Berlinului. A fost extrem de emoționant să văd zeci de mii de oameni mergând pe străzile din București când a căzut regimul lui Ceaușescu – impresionant, de neuitat. A fost un timp al schimbării, un timp al unui nou început – și atât de diferit de lumea în care am crescut. Am fost norocoși că am crescut după război. În 1988, la Leningrad, am spus că părinții noștri au venit cu tancuri, iar noi venim cu chitare și aducem iubire. Ne-a emoționat profund să vedem că muzica Scorpions, că muzica rock e atât de iubită în Europa de Est și în România. Am avut mereu acest sentiment de apropiere, de oameni care cresc împreună. Am simțit că am avut șansa de a construi poduri și de a aduce oamenii împreună într-un mod pașnic datorită muzicii.

Trupa Scorpions e foarte iubită în România, unde a avut nouă concerte până acum. Care sunt momentele de neuitat de care vă aduceți aminte legat de țara noastră?

Îmi amintesc cu mare plăcere de cinele minunate pe care le-am avut în zone montane din România, de atmosfera extraordinară de la concertele din România. Aveți atât de mulți fani rock, atât de mulți oameni prietenoși și deschiși. Am simțit de fiecare dată apropierea românilor când eram pe scenă și interacționam cu ei. Mi-aș dori mult să revin în România.

De la începutul războiului din Ucraina ați cântat „Wind of Change“ cu versuri modificate în zeci de concerte în Europa și America de Nord. Acum este o perioadă tulbure în toată Europa, inclusiv în România. Sperați la un nou vânt al schimbării?

Sper ca Uniunea Europeană să fie și mai puternică, pentru că dacă avem o Europă puternică, unde suntem prieteni și parteneri, democrația are o mare șansă să supraviețuiască. Știu că sunt probleme în Europa de Est, inclusiv în România, și că oamenii se întreabă ce va aduce viitorul. Sper ca democrația să rămână puternică și să avem o Europă unită. Pentru că e mai bine să cântăm împreună decât să fim uciși.