Premierul a anunțat în ședința de Guvern că se poate face pasul final spre introducerea salariului minim european de la 1 ianuarie, de 4.050 de lei, în contextul în care legea a fost miercuri promulgată.
Se poate face pasul final spre introducerea salariului minim european/FOTO: Facebook
„Nu există obstacole, nici electorale, nici de altă natură, şi vom creşte salariul minim, de la 1 ianuarie.
Actul legislativ este în transparenţă, toată lumea l-a văzut şi s-a pronunţat. De aceea, vom parcurge procedura necesară pentru a fi aprobat rapid, să fie făcute şi de reglajele tehnice”, a subliniat premieru.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri, 13 octombrie, proiectul de lege privind stabilirea salariului minim european.
Conform noului proiect, salariul minim brut ar trebui să fie între 47% și 52% din câștigul mediu brut la nivel național, potrivit Mediafax. Legea a fost inițiată de executiv luna trecută, iar Ciolacu declarase la acea vreme că de la 1 ianuarie, România va intra pe linia traseului salariului minim european.
„Am stabilit, azi, în Comitetul Național Tripartit că, de la 1 ianuarie 2025, salariul minim va fi 4.050 de lei. Intrăm astfel, pe traseul salariului minim european!
Respectăm directiva europeană care arată că această valoare trebuie să se încadreze intre 47 și 52 la sută din salariul minim european (România va fi la 47%).
De asemenea, am căzut de acord să menținem scutirea de taxe pe cei 300 de lei din salariul minim. Apreciez din nou seriozitatea și responsabilitatea partenerilor sociali, acest dialog fiind #calea sigură pentru a asigura un nivel corect al veniturilor pentru salariații din România”, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.”, anunțase premierul.