George Simion, replici acide după ce Nicușor Dan și-a anunțat candidatura: „Alege să fie continuatorul lui Klaus Iohannis”

George Simion, replici acide după ce Nicușor Dan și-a anunțat candidatura: „Alege să fie continuatorul lui Klaus Iohanni
📅 2024-12-16

George Simion, președintele AUR, vine cu declarații dure la adresa lui Nicușor Dan, după ce primarul Capitalei și-a anunțat candidatura la prezidențiale, ca independent.

FOTO: Colaj Facebook

„Nicușor Dan alege să fie continuatorul lui Klaus Iohannis. Într-o conferință de presă, a anunțat că el este succesorul lui Werner și acestui sistem totalitar, nedemocratic, care vine în contradicție cu idealurile Revoluției din 1989.

Nicușor Dan și-a trădat bucureștenii, cărora le-a cerut votul iar, deși nu a fost în stare să rezolve nimic. A folosit instrumentul referendumului doar ca o unealtă politică și a fost de acord cu lovitura de stat dată”, începe prin a spune Simion.

De asemenea, acesta adaugă că este unealta sistemului, argumentând că primarul a fost de acord cu hotărârea CCR.

„A spus că e de acord cu hotărârea CCR, o hotărâre a unor politruci, împotriva votului românilor. Nicușor Dan este unealta sistemului, iar eu v-am anunțat încă de vinerea trecută, când a fost dată lovitura de stat prind decizia CCR, că este susținut de Werner Iohannis. Acum, Elena lasconi va fi trădată, părăsită, de cei care au sacrificat-o și cei care au criticat-o că s-a opus loviturii de stat”, continuă Simion.

În continuare, acesta aduce în discuție existența influențelor externe, dar și faptul că imaginea de primar compentent a lui Nicușor Dan va fi promovată luna viitoare.

„V-am spus încă de acum două luni că ăsta este planul lui Werner și v-am spus că acest individ este omul sistemului. Omul lui Alexander Soros Jr. care a venit pentru a pune ordine în România.

Noi nu acceptăm stăpâni nici de la Est, nici de la Vest. Noi nu acceptăm uzurparea calităților în statul român, de aceea Klaus Werner Iohannis trebuie să plece imediat după data de 21 decembrie.

Noi suntem democrați până la capăt și vom lupta pentru libertatea românilor. Ne punem la dispoziție între infrastructură a AUR pentru a duce la bun sfârșit voința românilor, manifestată democratic, prin vot.

Slugile sistemului, în următoarea lună, ignorând sărbătorile creștine, vor promova imaginea marelui primar competent, care nu a făcut nimic în București. Să avem încredere unii în alții, să ne tihnească sărbătorile și să rămânem mobilizați pentru a opri această lovitură dată democrației și dată românilor”, încheie liderul AUR.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri adevarul

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.