O combinaţie de tratament împotriva cancerului colorectal, autorizată în SUA

O combinaţie de tratament împotriva cancerului colorectal, autorizată în SUA
📅 2025-01-22

Autoritatea de reglementare din Statele Unite a aprobat joi o combinaţie de terapie pentru tratarea cancerului colorectal la pacienţii cu o anumită mutaţie genetică.

Cancerul colorectal este al treilea cel mai frecvent cancer la nivel global, reprezentând aproximativ 10% din toate cazurile de cancer, şi este a doua cauză principală a deceselor cauzate de cancer la nivel mondial, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a anunţat joi că a autorizat tratamentul sotorasib (Lumakras) în combinaţie cu panitumumab (Vectibix), de la grupul farmaceutic Amgen, pentru a trata pacienţii adulţi cu mutaţia KRAS G12C, al căror cancer s-a răspândit în alte părţi ale corpului (cancer metastatic), în ciuda faptului că au primit chimioterapie, a declarat autoritatea de reglementare în domeniul sănătăţii într-un comunicat.

FDA a aprobat, de asemenea, un dispozitiv de diagnostic companion, KRAS RGQ PCR, al producătorului german Qiagen, care dezvoltă tehnologii de probe şi analize pentru diagnosticare moleculară, pentru identificarea pacienţilor eligibili care pot primi combinaţia de tratament, informează Reuters.

Sotorasib este un medicament cu administrare orală conceput pentru a viza o formă mutantă a genei KRAS, care apare în 3% până la 5% din cancerele colorectale, în timp ce panitumumab este un anticorp monoclonal care vizează o formă mutantă a genei EGFR, cunoscută pentru faptul că determină creşterea rapidă a celulelor tumorale.

Autorizareaa s-a bazat pe un studiu de ultimă etapă care a arătat că tratamentul combinat a extins supravieţuirea fără progresie la 5,6 luni, comparativ cu două luni cu tratamentul standard, a indicat agenţia americană de reglementare în domeniul sănătăţii.

Anul trecut, FDA a aprobat tratamentul adagrasib (Krazati) al grupului farmaceutic american Bristol-Myers Squibb (BMS) pentru tratarea cancerului colorectal la pacienţii cu mutaţie KRAS.

Cancerul colorectal nu mai este considerat doar o boală a populaţiei în vârstă. Cazurile de cancer colorectal au crescut de mai mult de trei ori în rândul adolescenţilor americani în două decenii, indică datele.

Factorii de risc includ un istoric familial de boală inflamatorie intestinală (BII) sau de cancer colorectal, iar printre cei modificabili se numără obezitatea, fumatul, consumul de alcool şi obiceiurile alimentare, cum ar fi un aport scăzut de fibre, consumul de carne procesată sau de băuturi îndulcite cu zahăr şi o dietă bogată în grăsimi, spun specialiştii.

Cancerul colorectal se dezvoltă, de obicei, din excrescenţe (polipi) apărute în peretele intestinal. Acestea pot fi îndepărtate în timpul unei colonoscopii, înainte să devină potenţial cancerigene.

Şi în Europa, se înregistrează o creştere semnificativă a numărului de cazuri de cancer colorectal în rândul persoanelor tinere, rata mortalităţii prin cancer colorectal în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 şi 49 de ani din Uniunea Europeană şi Regatul Unit fiind în creştere.

Cancerul colorectal la o vârstă mai tânără este, în general, mai agresiv, iar şansele de supravieţuire sunt mai reduse în comparaţie cu cazurile apărute la persoane mai în vârstă, potrivit experţilor.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri 360medical

Good News

Only good and positive news.