Care este cel mai bun tratament pentru tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD)? Cel mai amplu studiu a găsit noi indicii. Medicamentele stimulante sunt bine tolerate și au un impact asupra simptomelor, sugerează noul studiu.
Terapia prin discuții și stimularea creierului nu sunt la fel de eficiente ca medicamentele pentru tratarea adulților cu ADHD, potrivit celui mai mare studiu de acest gen, din prezent.
Studiul sugerează că medicamentele stimulante și un alt medicament – atomoxetina – par a fi cel mai eficient tratament pentru gestionarea simptomelor afecțiunii.
Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) era o afecțiune asociată în mod obișnuit cu copilăria, însă oficialii din domeniul sănătății estimează că până la 4% din populația adultă din Regatul Unit suferă de ADHD.
Noul studiu, publicat în revista The Lancet Psychiatry, a reunit toate studiile privind tratarea ADHD la adulți.
Studiul nostru reprezintă cea mai cuprinzătoare sinteză de dovezi privind tratamentele pentru ADHD și ar trebui să informeze viitoarele orientări ale tulburării, a declarat profesorul Samuele Cortese.
Experții de la Universitatea din Oxford și Universitatea din Southampton au examinat 113 studii care au implicat peste 14 800 de persoane.
Ei au dorit să evalueze cât de bine au fost controlate simptomele la 12 săptămâni după ce o persoană a început tratamentul pe baza rapoartelor medicului și ale pacientului.
Ei au constatat că stimulentele sunt singurul tratament pentru ADHD la adulți care reduce simptomele, conform evaluărilor atât ale pacienților, cât și ale medicilor, și sunt bine tolerate.
Un alt tip de medicament – atomoxetina – s-a dovedit, de asemenea, că reduce eficient simptomele, atât în opinia medicilor, cât și a pacienților, dar pare să fie mai puțin bine tolerat în comparație cu un placebo sau un medicament fictiv.
Doar medicii au raportat că terapiile de vorbire, „remedierea cognitivă”, mindfulness, „psihoeducația” și stimularea transcraniană cu curent continuu – sau stimularea creierului – au fost mai bune decât placebo.
Autorii au precizat că medicamentele pentru ADHD nu sunt bine tolerate de toată lumea, dar au indicat că rezultatele lor s-au bazat pe mediile statistice, astfel încât pentru unele persoane aceste tratamente pot fi benefice.
„Ne-am concentrat pe dimensiunile medii ale efectului, pe performanța medie a intervențiilor și, în special, pe tratamentele farmacologice”, a declarat cercetătorul principal, dr. Edoardo Ostinelli, de la Universitatea din Oxford.
„S-ar putea, desigur, ca anumite persoane să prefere anumite tratamente sau pe cele nefarmacologice, în timp ce altele să nu beneficieze de fapt de acestea”, a precizat acesta.
Specialiștii care au revizuit studiul au comentat, de asemenea, că acesta nu a examinat efectele medicamentelor și ale altor tratamente atunci când sunt luate ca o combinație, și de asemenea au precizat că studiul nu a examinat tratamentul pe termen lung.
Autorii analizei spun însă că aceasta este „cea mai cuprinzătoare” disponibilă în prezent și ar trebui să informeze viitoarele orientări privind tratamentul.
„Această meta-analiză este un pas esențial spre optimizarea strategiilor de tratament pentru ADHD la adulți. Oferind o evaluare comparativă a opțiunilor farmacologice și nefarmacologice, aceasta pune bazele unei îngrijiri mai bine informate, centrată pe pacient”, a adăugat dr. Ostinelli.
Există variații semnificative în modul în care ADHD la adulți este gestionat la nivel mondial, a precizat la rândul său profesorul Samuele Cortese, de la Universitatea din Southampton.
„Studiul nostru reprezintă cea mai cuprinzătoare sinteză de dovezi privind tratamentele pentru ADHD și ar trebui să informeze orientările viitoare”, au scris autorii.
Andrea Bilbow, director executiv al Serviciului național de informare și sprijin privind tulburarea de deficit de atenție din Marea Britanie, a declarat că anumite controverse din jurul medicamentelor pentru ADHD nu vin din partea pacienților sau a comunității medicale.
„Pentru mine, controversa în jurul medicamentelor nu vine din interiorul populației de pacienți sau din mediul medical, este externă”, a spus ea. „Există adesea oameni care poate nu înțeleg afecțiunea și nu înțeleg medicația și impactul pe care medicamentele îl pot avea asupra vieții persoanelor cu ADHD”.
Cu privire la creșterea ratelor de diagnosticare la adulți din întreaga lume, specialiștii spun că social media are un rol de jucat în creșterea gradului de conștientizare și în faptul că adulții își dau seama brusc de simptomele lor, deși unele cazuri pot fi „diagnosticate greșit”, au spus alți experți.
Sistemul Național de Sănătate (NHS) din Anglia definește ADHD drept „o afecțiune care afectează comportamentul oamenilor. Persoanele cu ADHD pot părea neliniștite, pot avea probleme de concentrare și pot acționa impulsiv”.
Se precizează că adulții cu ADHD pot avea probleme cu: organizarea și gestionarea timpului; respectarea instrucțiunilor; concentrarea și finalizarea sarcinilor; gestionarea stresului; neliniște sau nerăbdare; impulsivitatea și asumarea riscurilor. De asemenea, unii adulți pot avea probleme cu relațiile sau interacțiunea socială.
Stimulantele, un grup de medicamente care stimulează părți ale creierului pentru a îmbunătăți concentrarea și atenția și pentru a reduce comportamentul impulsiv și hiperactiv, includ metilfenidat, lisdexamfetamina și dexamfetamina.
Atomoxetina funcționează diferit de stimulente ca inhibitor selectiv al recaptării noradrenalinei, care crește cantitatea de noradrenalină din creier, ceea ce poate ajuta la concentrare și la controlul impulsurilor.
Autorii au subliniat că cercetarea asupra tratamentelor pentru ADHD, nu a examinat tratamentul la copii.
Un proiect de cercetare similar la copii, publicat în 2017, a constatat că medicamentele au fost eficiente, dar o combinație de medicamente și „intervenția comportamentală de formare” a fost chiar mai eficientă, au adăugat ei.
„Analiza evidențiază o lipsă clară de cercetare privind ADHD la vârsta adultă, în special în ceea ce privește rezultatele tratamentului pe termen mediu (dincolo de 12 săptămâni) și pe termen lung, în consecință, constatările sunt aplicabile numai pentru tratamentul pe termen scurt”, a declarat dr. Celso Arango de la Spitalul General Universitar Gregorio Maranon, din Spania, comentând cercetarea.
Rezultatele sugerează că tratamentele farmacologice sunt mai eficiente decât intervențiile psihologice sau neurostimulatorii singure în comparație cu placebo, în special atunci când sunt evaluate de pacienții înșiși. Cu toate acestea, în ceea ce privește acceptabilitatea, atomoxetina și guanfacina au demonstrat profiluri mai puțin favorabile, potrivit acestuia.
Specialiștii spun că o limitare semnificativă a meta-analizei este că nu a fost evaluată abordarea combinată a tratamentului farmacologic plus intervenții psihologice sau de altă natură.